Slovenia egalată de Serbia la ultima fază la EURO 2024. Ambele echipe au șanse de calificare în optimi

0
Publicat:

Selecţionatele Sloveniei şi Serbiei au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), joi, pe Football Arena din Munchen, într-un meci din Grupa C a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.

Slovenia-Serbia s-a încheiat nedecis FOTO: Eurosport România

Prima şansă a echipei antrenate de Stojkovic a fost ratată de Vlahovic, care nu l-a putut învinge pe Oblak cu o lovitură de cap (27). Serbia a trecut pe lângă gol şi în min. 31, când Mlakar a respins cu dificultate din faţa lui Mitrovic la un corner.

Slovenia a ratat cea mai mare ocazie a primei reprize, la pătrunderea lui Elsnik (38), care a şutat în bară, Sesko reluând apoi lângă poartă, scrie AGERPRES.

Finalul primei părţi a aparţinut sârbilor, dar Oblak a salvat golul în faţa lui Mitrovic (41), iar Elsnik a blocat şutul lui Lukic (43).

În repriza secundă, Mitrovic, angajat în careu de Tadic, a şutat în Oblak (47), Bijol (50) a fost aproape de autogol, iar Mitrovic (50) a reluat cu capul peste poartă.

Slovenii au avut ocazii mai rare, dar periculoase, şutul cu boltă al lui Sesko (58), de la 25 de metri, fiind scos de Rajkovic de sub transversală.

Mitrovic a mai ratat ţinta încă o dată (65), după care echipa lui Matjaz Kek a deschis scorul după o fază de contraatac la care au colaborat doar doi jucători, fundaşul dreapta Karnicnik şi mijlocaşul Elsnik, primul marcând de la bara a doua (69).

Serbia a fost aproape de egalare la scurt timp, dar Mitrovic (72) a reluat din 6 metri în bara transversală.

Atacurile sârbilor au continuat valuri, dar fără inspiraţie în faţa unei defensive bine grupare. Milinkovic-Savic (75), Samardzic (83), Birmancevic (85), Ilic (86) au dat şi ei emoţii lui Oblak.

Slovenia nu a mai reuşit să iasă din propria jumătate decât rareori, singura dată când a finalizat fiind la şutul lui Karnicnik (79), pe lângă ţintă.

La ultima fază, un corner executat de Ilic, Luka Jovic a marcat cu capul, profitând şi de poziţionarea greşită a lui Oblak, care era dincolo de linia porţii (90+6).

Egalul acesta menţine în cursă ambele echipe, dar care pot foarte bine părăsi competiţia la braţ după faza grupelor.

Joi are loc şi celălalt meci al grupei, Danemarca - Anglia (Frankfurt, 19:00).

Ultimele partide se vor disputa pe 25 iunie, Anglia - Slovenia (Koln, 22:00) şi Danemarca - Serbia (Munchen, 22:00).

Slovenia - Serbia 1-1 (0-0)

Au marcat: Zan Karnicnik (69), respectiv Luka Jovic (90+6).

Munchen, Football Arena

EURO 2024 - Grupa C

Au evoluat echipele:

Slovenia: 1. Jan Oblak (căpitan) - 2. Zan Karnicnik, 21. Vanja Druksic, 6. Jaka Bijol, 13. Erik Janza - 20. Petar Stojanovic (7. Benjamin Verbic, 76), 22. Adam Gnezda Cerin, 10. Timi Elsnik (23. David Brekalo, 90+1), 17. Jan Mlakar (5. Jon Gorenc Stankovic, 64) - 9. Andraz Sporar, 11. Benjamin Sesko (18. Zan Vipotnik, 76). Selecţioner: Matjaz Kek.

Rezerve neutilizate: 12. Vid Belec, 16. Igor Vekic - 3. Jure Balkovec, 4. Miha Blazic, 8. Sandi Lovric, 14. Jasmin Kurtic, 15. Tomi Horvat, 19. Zan Celar, 24. Nino Zugelj, 25. Adrian Zeljkovic, 26. Josip Ilicic.

Serbia: 1. Predrag Rajkovic - 13. Milos Veljkovic, 4. Nikola Milenkovic, 2. Strahinja Pavlovic - 14. Andrija Zivkovic (26. Veljko Birmancevic, 82), 17. Ivan Ilic, 22. Sasa Lukic (20. Sergej Milinkovic-Savic, 64), 25. Filip Mladenovic (21. Mijat Gacinovic, 46) - 10. Dusan Tadic (căpitan; 19. Lazar Samardzic, 82) - 7. Dusan Vlahovic (8. Luka Jovic, 64), 9. Aleksandar Mitrovic (căpitan). Selecţioner: Dragan Stojkovic.

Rezerve neutilizate: 12. Djordje Petrovic, 23. Vanja Milinkovic-Savic - 3. Nemanja Stojic, 15. Srdjan Babic, 24. Uros Spajic, 5. Nemanja Maksimovic, 6. Nemanja Gudelj, 16. Srdjan Mijailovic, 18. Petar Ratkov.

Arbitru: Istvan Kovacs; arbitri asistenţi: Vasile Marinescu, Ovidiu Artene (toţi din România); al patrulea oficial: Espen Eskaas (Norvegia)

Arbitru video: Pol van Boekel (Olanda); arbitri asistenţi: Rob Dieperink (Olanda), Marco Fritz (Germania)

Cartonaşe galbene: Mladenovic (25), Lukic (54), Janza (87), Jovic (90+2), Gacinovic (90+3), Vipotnik (90+4).

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente