Sliskovici: „Am trecut deja 20 de puncte în dreptul Unirii Alba Iulia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenoul echipei Unirea Alba Iulia, bosniacul Blaz Sliskovici, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că nu ia în calcul decât victoria în meciul de mâine, de pe teren propriu, cu Universitatea Craiova, din runda a 26-a a Ligii I.

În ciuda problemelor de lot cu care se confruntă, Sliskovici este optimist şi susţine că a trecut deja cele trei puncte puse mâine în joc în contul formaţiei sale.

Încă din această seară voi pune în vestiar clasamentul Ligii I în care în dreptul Unirii Alba Iulia vor apărea 20 de puncte. Asta înseamna că nici nu mă gândesc să nu câştigăm cel mai important meci din acest retur. E adevărat că am multe probleme de lot, De Sousa şi Kanyuka sunt accidentaţi, iar Dâlbea şi Florin Dan sunt suspendaţi, dar nu am timp să mă plâng şi sunt sigur că cei pe care îi voi introduce în teren vor da 100 la sută în partida de miercuri, una pe care trebuie obligatoriu să o câştigăm“, a spus tehnicianul grupării din Alba Iulia, conform mediafax.

Dacă vom evolua ca în primele 45 de minute ale întâlnirii de la Vaslui, cu concentrare, ambiţie şi fără teamă, nu avem cum să nu învingem. Călin Cristea încă mai resimte dureri la piciorul accidentat, însă s-a pregătit fizic vineri, sâmbătă şi duminică, condiţii în care cred că va strânge din dinţi şi pentru binele echipei va izbuti să joace cel puţin 30 de minute“, a adăugat Sliskovici.

Partida Unirea Alba Iulia - Universitatea Craiova va avea loc mâine, de la ora 16.00.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model