Singurul român care a fost coechipier cu Tito Vilanova dezvăluie drama acestuia: „De luni întregi nu mai mânca nimic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vilanova s-a stins din viaţă la 45 de ani

Vestea morţii lui Tito Vilanova a căzut ca un trăsnet peste lumea fotbalului, deşi antrenorul de 45 de ani se lupta crâncen cu o boală incurabilă.

Singurul român care a fost coleg cu Tito Vilanova este Costel Gâlcă, care a jucat zece ani în Spania,cei doi fiind coechipieri un sezon la Mallorca, în 1996-1997, an în care au promovat cu formaţia din Baleare în Primera Division.

"Era un om foarte liniştit, care indiferent de situaţie, se putea vorbi cu el. De luni de zile nu mai mânca, avea dureri foarte mari. Au vrut să-l opereze aseară, dar nu s-a mai putut, l-au sedat şi atât. El a preferat să fie ocupat cu ceea ce-i plăcea lui, cu fotbalul. A fost şi la Paris, să mai facă un tratament, dar nu a reuşit. Când era la Mallorca vorbea numai despre fotbal. Guardiola a format acea echipă a Barcelonei, dar Tito şi-a pus amprenta asupra ei. Tito şi-a pus amprenta asupra echipei prin liniştea pe care o avea. Dacă anul acesta continua şi era sănătos, sigur câştiga un titlu. Era catalan, era o mândrie să folosească jucători crescuţi la Barcelona", a spus Gâlcă (foto jos) la Digisport.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model