Simone Tempestini, start lansat spre a opta victorie în Raliul Clujului

0
Publicat:

Simone Tempestini rămâne marele favorit pentru a câștiga ediția aniversară a Raliului Clujului, ajuns la 50 de ani de istorie, etapă care va avea loc în acest weekend si aduce la start 73 de echipaje din 8 țări.

Simone face legea pe circuitul ardelean

Runda din inima Ardealului aduce astfel un record de echipaje pentru sezonul 2025 în Campionatul Național de Raliuri. De altfel, dintre cele 73 echipaje, 15 vor concura pe modele de ultimă generație cu configurație Rally2.

La fel ca de fiecare dată în ultimii ani la cursele de pe asfalt, campionul național absolut preferă să ia startul pe un Porsche 997 RGT, dedicat însă mai mult circuitului. Chiar și așa, Tempestini are 3 victorii consecutive la Cluj cu acest model.

Cu 8 victorii în ultimul deceniu aici, Tempestini mai poate face un pas spre al 10-lea titlu absolut din carieră cu o victorie în weekend.

„Aici sunt acasă”

Aici sunt acasă și e normal să îmi doresc să câștig Raliul Clujului. Deja sunt nerăbdător să iau startul pe probe, unde voi vedea multe fețe familiare în public. Este și o concurență mare, iar asta mă motivează și mai tare", a spus pilotul de la Napoca Rally Academy.

Unul dintre principalii săi contracandidați pentru victoria de pe asfaltul clujean va fi chiar colegul său de club, Norbert Maior, aflat pentru prima oară la bordul unui Citroen C3 Rally2 pe acest traseu. Anul trecut, pe un Rally3, inferior actualului model, Maior a fost al treilea în clasamentul general.

Ultimul care a întrerupt seria victoriilor lui Tempestini la Cluj, Bogdan Marișca, și-a anunțat și el prezența pe lista de start. Veteranul, ajuns la al 32-lea an consecutiv în campionat, va fi secondat de copilotul Sebastian Itu, alături de care concurează încă din 1997.

Pe un total de 133 de kilometri, raliul va avea 9 probe speciale, 6 sâmbătă, iar ultimele 3 duminică. Ziua de sâmbătă se va încheia cu o super specială în jurul Cluj Arena, care va consemna o revenire a motorsportului în inima orașului.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete