Simona Halep, "ţarina" Moscovei! A câştigat al cincilea trofeu din acest an!
0Simona Halep şi-a trecut în cont cea de-a cincea finală câştigată în acest an, după ce a învins-o pe Samantha Stosur la Moscova: scor 7-6, 6-2.
Simona Halep a devenit, de ieri, noua „ţarină” a tenisului! Constănţeanca de 22 de ani a câştigat turneul de la Moscova în faţa australiencei Samatha Stosur, scor 7-6, 6-2, şi a pus mâna pe un cec de 132.000 de dolari, un ceas de firmă şi un bonus de 470 de puncte WTA!
Primul set a fost disputat, pentru că Simona (locul 18 WTA) a transformat în break doar o minge din cele 12 oportunităţi pe care le-a avut. În tie-break însă, Halep nu i-a acordat nicio şansă Samanthei (locul 19 WTA), câştigând cu un net 7-1! Serviciul puternic al lui Stosur, o jucătoare cu un braţ bine definit, nu a mai funcţionat în setul al doilea, care a fost la îndemâna Simonei: 6-2. „Vă mulţumesc pentru sprijin, e un turneu foarte frumos, mă bucur că am mers până la capăt”, le-a spus românca spectatorilor, încheiând cu un „Spasiva” care i-a ridicat pe ruşi în picioare.
A făcut aproape un milion de dolari în 2013
Pentru Simona Halep, victoria de la Moscova înseamnă câştigarea celui de-al cincilea trofeu al anului. Din acest punct de vedere, e a doua jucătoare de tenis a lumii, după Serena Williams, care a bifat 10 turnee în 2013. Cecul încasat de Halep i-a ridicat veniturile obţinute în acest sezon la peste 950.000 de dolari şi suma se poate rotunji până la finalul anului. Halep va mai participa la turneul de la Sofia, ce are loc în perioada 29 octombrie – 3 noiembrie, Simona fiind una dintre favoritele turneului din capitala Bulgariei.
„E bună pe toate suprafeţele”
Cum se face de Simona Halep se mişcă atât de bine, indiferent de suprafaţa de joc? „E simplu, e o jucătoare bună, pentru ea nu contează că e zgură sau hard”, susţine antrenorul româncei, Adrian Marcu. Halep a câştigat în acest an pe toate suprafeţele posibile: Budapesta şi Nurnberg (zgură), Hertogenbosch (iarbă), New Haven şi Moscova (hard). Nici măcar Serena nu se poate lăuda cu o asemenea performanţă, americancei lipsindu-i din palmares un titlu pe iarbă în 2013.
Peste Irina Spârlea şi Ruxandra Dragomir
Cu succesul de la Moscova, Simona Halep le-a depăşit pe Irina Spârlea şi Ruxandra Dragomir, care au câştigat câte patru turnee în toată cariera lor. Doar Virginia Ruzici are mai multe trofee ca Simona: 14, printre care şi un Mare Şlem, Roland Garrosul din 1978.
Desfăşurarea livetext a meciului:
Simona Halep (locul 18 WTA) o întâlneşte pe Samantha Stosur (locul 19) în finala turneului de la Moscova. Românca a câştigat patru turnee în acest an: Budapesta, Nurnberg, Hertogenbosch, New Haven.
Meciul e echilibrat, jucătoarele îşi împart primele ghemuri: 1-1.
Break la 0 pentru Halep: Simona a încheiat jocul cu un lob superb şi a preluat conducerea: 2-1
Constănţeanca se distanţează la 3-1.
Halep are 22 de ani, Stosur e cu 7 ani mai în vârstă. Adversara Simonei are un servici foarte puternic.
Australianca revine cu trei jocuri la rând: 4-3.
Simona şi-a câştigat repede ghemul la serviciu: 4-4.
Scorul e 5-5, Halep a câştigat doar o minge de break din 12.
6-6, primul set merge în tie break. Halep o "distruge" pe Stosur în tie break: 7-1 şi îşi adjudecă setul.
1-1 în setul al doilea, câte un break pentru fiecare finalistă.
Break Simona: 4-1 pentru Halep şi trofeul e mai aproape!
5-2 Simona, la un singur joc de câştigarea turneului!
6-2, Halep câştigă un nou trofeu!
Simona şi-a mai trecut în cont 402 de puncte ATP, 132.470 de dolari şi a primit şi un ceas Rado.
Simona: "Vă mulţumesc pentru sprijin. Sunt foarte fericită că am câştigat aici, e un turneu foarte frumos. Spasiva!"