Simona Halep se retrage din tenis cu două titluri majore și cu o sumă uriașă de bani câștigată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep, 33 de ani, 870 WTA, se retrage din tenis cu două titluri majore, Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019, care o fac cea mai titrată jucătoare din istoria României, lăsând-o în urmă pe Virginia Ruzici (70 de ani), campioană la Roland Garros 1978.

Halep retragere FOTO INQUAM Photos Alex Nicodim

După eșecul din primul tur de la Transylvania Open, Simona Halep a anunțat că nu se mai poate ridica la nivelul din trecut și că se retrage din sportul alb.

Potrivit site-ului oficial al WTA, Simona a câștigat 24 de titluri WTA și a adunat, doar din premii, suma de 40.232.663$.

Primul succes a venit într-un turneu de categorie mică, iunie 2008, la o competiție din categoria 25.000 de dolari, în Suedia.

Lider WTA a devenit pe 9 octombrie 2017. Raportul victorii-eșecuri în circuit mondial este 580-243.

Simona Halep a fost campioană și la junioare, în 2008, la Roland Garros.

„Nu se mai întoarce”

„Decizia nu se mai poate întoarce. Simona, ca să intre iar în circuit, ar trebui ca la turnee de 250.000 de dolari să joace calificări, ceea ce nu permitem. Simona nu își permite ceva. Ea a decis să se retragă așa cum a început, cu mare bucurie. Cu mare bucurie a închis și această carieră de mare succes.

Simona a fost un simbol al României și al românilor. Pe toate arenele din lume au fost românii aproape de Simona și au susținut-o. Este incredibil! Sunt multe de spus”, a transmis Stere Halep, potrivit sport.ro.

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu