Simona Halep scrie istorie pentru tenisul  românesc, câştigând primul turneu WTA din carieră. Raluca Olaru, câştigătoarea probei de dublu la Nurnberg

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep se bucură pentru primul turneu WTA câştigat în carieră FOTO Mediafax

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (locul 58 WTA) a câştigat turneul de la Nurnberg (dotat cu premii în valoare totală de 235.000 de dolari), învingând-o în finală pe nemţoaica Petkovici în două seturi. Acesta este primul turneu WTA câştigat de Halep în cariera sa.

Simona Halep rescrie istoria tenisului feminin românesc. În vârstă de 21 de ani, românca născută în Constanţa este noua senzaţie a sportului alb la nivel internaţional. După semifinala pierdută la Roma în faţa Serenei Williams, Halep nu a mai irosit şansa de a-şi trece în palmares primul turneul WTA din carieră. În finala de la Nurnberg, românca s-a impus în faţa germancei Andrea Petkovici, pe care a învins-o în două seturi, scor 6-3, 6-3, după o oră şi jumătate de joc.

Nu doar Halep a fost la înălţime la Nurnberg, ci şi o altă jucătoare de origine română, Raluca Olaru. Aceasta a făcut pereche cu rusoaica Valeria Solovieva, reuşind să câştige proba de dublu a aceluiaşi turneu WTA. În finală, cele două a învins perechea Anna-Lena Groenefeld / Kveta Peschke (Germania / Cehia) cu scorul 2-6, 7-6 (7/3), 11-9. Pentru această performanţă, Olaru şi Solovieva vor primi un cec de 9.274 de euro şi 280 de puncte WTA.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte