Simona Halep revine azi pe teren. De la ce oră este programat meciul ei din turul II al turneului de la Eastbourne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

Simona Halep va debuta la Eastbourne, turneul de categorie Premier, direct în manşa secundă. Va fi prima competiţie pe iarbă din acest an ajucătoarei născute în Constanţa

Adversară îi va fi Su-Wei Hsieh (29 WTA), care a învins-o, luni, 6-3, 4-6, 6-4, pe jucătoarea italiană Camila Giorgi (41 WTA), în primul tur. Hsieh este sportiva care, anul trecut, a eliminat-o pe în turul al treilea al turneului de la Wimbledon, cu scorul de 3-6, 6-4, 7-5. Celălalt meci dintre cele două jucătoare de tenis, pe hard, în 2013, în primul tur de la Cincinnati, a fost câştigat de româncă, scor 6-7 (5), 6-1, 6-2. 

Partida dintre Simona Halep şi taiwaneza Su-Wei Hsieh, din turul secund al turneului de la Eastbourne, va fi ultima de pe terenul 3. Cum primul meci începe la ora 13.00 şi înaintea întâlnirii româncei vor fi trei meciuri de simplu feminin şi unul de simplu masculin, e de aşteptat ca partida Simonei să înceapă cel mai devreme pe la ora 20.00, asta dacă avem meciuri de câte două seturi.

Partida va fi transmisă în direct la DigiSport. 

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța