Simona Halep o va întâlni pe Lucia Bronzetti în primul tur la Transylvania Open. Cu cine joacă celelalte românce

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep o va înfrunta pe italianca Lucia Bronzetti în prima rundă a turneului Transylvania Open (WTA 250), care va începe luni în BTarena din Cluj-Napoca, potrivit tragerii la sorți efectuate sâmbătă.

Simona Halep, în fața primul meci din acest sezon. FOTO Getty images

Halep (33 ani, 868 WTA), care nu a mai jucat de la sfârșitul lunii octombrie, o va întâlni în premieră marți pe Bronzetti (26 ani, 66 WTA), care a câștigat la finalul anului trecut Cupa Billie Jean King cu echipa Italiei, potrivit Agerpres

De asemenea, Jaqueline Cristian (61 WTA) și Sorana Cîrstea (70 WTA) vor avea adversare venite din calificări. Irina Begu (78 WTA) va debuta contra italiencei Elisabetta Cocciaretto (59 WTA), pe care a învins-o în ambele confruntări de până acum.

Gabriela Ruse (113 WTA) o va înfrunta pe ucraineanca Anhelina Kalinina (48 WTA), a patra favorită, fiecare având câte o victorie în meciurile directe. Ana Bogdan (119 WTA) va juca în primul tur contra britanicei Jodie Burrage (150 WTA), un duel în premieră. Rusoaica Anastasia Potapova va fi principala favorită și va juca în primul tur contra austriecei Julia Grabher.

S-a retras favorita numărul 2

Daneza Clara Tauson, care urma să fie a doua favorită, s-a retras din turneu, astfel că locul al doilea pe lista capilor de serie a fost luat de sârboaica Olga Danilovic, care va juca în prima rundă contra americancei Alycia Parks.

Cea de-a cincea ediție a celui mai important turneul de tenis din România va avea loc în sala polivalentă BTarena din Cluj-Napoca. Meciurile se joacă indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis amenajate. În total, 32 de jucătoare concurează la meciurile de simplu, și 16 echipe la dublu, pentru 250 de puncte WTA și premii în valoare de 275.094 de dolari.

Tabloul principal de simplu la Transylvania Open

Anastasia Potapova (Rusia/N.1) - Julia Grabher (Austria)

Arantxa Rus (Olanda) - Viktorija Golubic (Elveția)

Jucătoare venită din calificări - Ana Blinkova (Rusia)

Jucătoare venită din calificări - Jaqueline Cristian (România/N.8)

Anhelina Kalinina (Ucraina/N.4) - Gabriela Ruse (România)

Jucătoare venită din calificări - Suzan Lamens (Olanda)

Sorana Cîrstea (România) - Jucătoare venită din calificări

Laura Siegemund (Germania) - Jessica Bouzas Maneiro (Spania/N.6)

Elisabetta Cocciaretto (Italia/N.7) - Irina Begu (România)

Ana Bogdan (România) - Jodie Burrage (Marea Britanie)

Simona Halep (România) - Lucia Bronzetti (Italia)

Varvara Gracheva (Franța) - Peyton Stearns (SUA/N.3)

Katerina Siniakova (Cehia/N.5) - Jucătoare venită din calificări

Jucătoare venită din calificări - Caroline Dolehide (SUA)

Mayar Sherif (Egipt) - Viktoria Tomova (Bulgaria)

Olga Danilovic (Serbia/N.2) - Alycia Parks (SUA)

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul