Simona Halep la Singapore: Şarapova rămâne coşmarul Simonei. Ce trebuie să facă românca pentru a obţine calificarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

Simona Halep a pierdut al şaselea meci din şase cu Maria Şarapova (Rusia, 4 WTA) şi a irosit şansa de a rezolva calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor, înaintea duelului de joi cu Agnieszka Radwanska.

Simona Halep n-a reuşit să zdrobească complexul Maria Şarapova şi a cedat în faţa jucătoarei din Rusia, scor 4-6, 4-6, după o oră şi 55 de minute.

Rezultatul a calificat-o pe Şarapova, în proporţie de 90%, în semifinalele Turneului Campioanelor. 

Joi, în ultima zi a partidelor din Grupa Roşie, programul va arăta aşa:

Şarapova - Pennetta

Halep - Radwanska

Dacă Halep o va învinge pe Radwanska în două seturi, atunci are garantată calificarea în semifinale. Doar dacă Simona câştigă în trei seturi cu poloneza, iar Pennetta o bate pe Şarapova în două seturi, Simona mai  poate scăpa calificarea.

Dacă Halep va pierde însă, încep calculele:

*Dacă Pennetta o învinge pe Şarapova, atunci Simona e eliminată. Se duc în semifinale Şarapova şi Pennetta.

*Dacă Pennetta pierde cu Şarapova, atunci se va face un clasament în trei între Halep, Pennetta şi Radwanska, fiecare având o victorie. În acest caz, primul criteriu de departajare va fi setaverajul. Apoi, va conta numărul de game-uri câştigate. Tocmai de aceea, dacă va pierde cu Radwanska, ar fi bine ca Halep să ia măcar un set pentru a-şi îmbunătăţi şansele de calificare.

Grupa Roşie

1. Maria Şarapova 2 2 0 4 seturi câştigate - 1 set pierdut

2. Simona Halep 2 1 1 2-2

3. Flavia Pennetta 2 1 1 2-2

4. Agnieszka Radwanska 2 0 2 1-4

--------------------------------

SETUL II

*6-4 Şarapova: GAME, SET, MECI! Maria a revenit de la 0-15, a luat game-ul şi a rezolvat meciul. Rusoiaca e în semifinale, iar Simona depinde de rezultatul meciului cu Radwanska, programat pentru joi.

*Antrenorul Şarapovei a vorbit cu Maria: „Calmează-te! Respiră adânc! Nu te poţi aştepta ca ea să-ţi facă vreun cadou. Trebuie să-ţi câştigi punctele“.

*5-4 Şarapova: REBREAK! Halep a câştigat pe serviciul Mariei la 15!

*5-3 Şarapova: Game alb câştigat de Simona.

*5-2 Şarapova: REBREAK! Egalitate până la 30, apoi Simona a luat două puncte şi a rezolvat game-ul.

*5-1 Şarapova: BREAK! Şarapova a condus cu 40-15 şi a valorificat a doua minge de break.

*4-1 Şarapova: Egalitate până la 30, apoi Şarapova a câştigat două puncte la rând şi a închis game-ul.

*3-1 Şarapova: Halep a avut 30-0, dar rusoaica a egalat. Apoi, Simona a luat game-ul la deuce#1.

*Darren Cahill a coborât din nou şi a vorbit cu Halep: „Fii mai agresivă. Pentru început, trebuie să începi să-ţi câştigi serviciul şi să-ţi îmbunătăţeşti procentajul la primul serviciu“.

*3-0 Şarapova: Rusoaica a revenit de la 0-30, a condus cu 40-30 şi şi-a luat serviciul la deuce#2.

*2-0 Şarapova: BREAK! Cel mai lung game al meciului, peste zece minute! Şarapova a avut mingi de break la 40-30 şi la deuce#1, iar Halep mingi de game la deuce#2, deuce#3 şi deuce#4. La deuce#5, rusoaica a izbutit break-ul.

*1-0 Şarapova: Rusoaica şi-a luat serviciul la zero.

*Halep a cerut o pauză pentru a merge la baie. Acum s-a întors pe teren. Serveşte Şarapova.

--------------------------------

SETUL I

*6-4 Şarapova: BREAK, GAME, SET! Şarapova a avut două mingi de set la 40-15, însă Halep le-a salvat. Din păcate, la deuce#1, Şarapova a avut a treia minge de set şi a valorificat-o.

*Halep a cerut să dialogheze cu Darren Cahill. „Nu te stresa. Joci foarte bine, serveşti bine, te aperi bine. Fii mai agresivă. Te simţi OK? Nu te grăbi, foloseşte-ţi întreg arsenalul de lovituri. Bravo“, i-a transmis antrenorul.

*5-4 Şarapova: Game colosal! Halep a condus cu 30-0 pe serviciul Mariei. Aceasta a revenit, a făcut 40-30, dar şi-a câştigat serviciul la deuce#1.

*4-4: Egalitate până la 30, apoi Halep a luat două puncte la rând şi game-ul.

*4-3 Şarapova: Rusoiaca a condus cu 40-15, Halep a egalat, dar Şarapova şi-a adjudecat serviciul la deuce#2.

*3-3: Halep şi-a câştigat, din nou, uşor serviciul, la 15.

*3-2 Şarapova: Egalitate până la 30, apoi Şarapova a câştigat două puncte la rând şi game-ul.

*2-2: Halep şi-a adjudecat serviciul lejer, la 15.

*2-1 Şarapova: REBREAK! Simona a condus cu 40-15 şi a valorificat prima minge de break.

*„Început de coşmar pentru Simona Halep. Mai e însă mult de jucat“, spun comentatorii BT Sport. Simona e încurajată din tribune de părinţii ei, Stere şi Tania Halep.

*2-0 Şarapova: BREAK! Simona a fost condusă cu 0-30, a revenit, a ajuns la 40-30, însă şi-a pierdut serviciul la deuce#1.

*1-0 Şarapova: Rusoaica şi-a luat serviciul la 15.

*A început meciul. Serveşte Şarapova.

---------------------------

UPDATE 13.40 - Cele două jucătoare fac mişcările de încălzire.

UPDATE 13.33 - „E momentul adevărului pentru Simona Halep! Acum are o şansă mare să o învingă pe Şarapova“, spun comentatorii BT Sport.

---------------------------

Simona Halep e favorita numărul 1 la Singapore, însă presa americană a demolat-o pe jucătoarea din România, înaintea duelului cu Maria Şarapova (Rusia, 4 WTA).

În două articole dure, site-ul ESPN a scris, mai întâi, că jucătoarea din România nu se ridică la nivelul Serenei Williams, pentru ca apoi să prefaţeze duelul cu Maria Şarapova, concluzionând că „Simona nu e o jucătoare de meciuri mari“.

În ciuda acestor opinii, constănţeanca de 24 de ani a avut parte şi de laude din partea unor foste campioane ale sportului alb, după cum „Adevărul“ a scris aici şi aici.

Mai mult, jocul solid pe care l-a arătat în confruntarea cu Flavia Pennetta e un motiv de optimism înainte jocului de astăzi. Mai ales că Şarapova vine după foarte multe probleme medicale. De altfel, între 7 iulie şi 25 octombrie, rusoiaca a disputat doar trei meciuri, iar victoria obţinută, la Singapore, cu Radwanska, a fost prima pentru ea după 110 zile, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Alte două argumente în favoarea Simonei, înaintea duelului de astăzi cu Şarapova:

*Avea un bilanţ slab şi cu Pennetta, 1-4, însă a zdrobit-o la Singapore.

*Anul trecut, avea zero victorii cu Serena Williams înaintea confruntării de la Turneul Campioanelor, aşa cum stau lucrurile acum cu Maria Şarapova, dar a bătut-o pe americanca în grupe.

Dacă va câştiga astăzi, Halep îşi va asigura calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor, în proporţie de 100%, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Iată istoricul duelurilor dintre Halep şi Şarapova:

Halep – Şarapova 0-5

2012 (Indian Wells): Victorie Şarapova 6-3, 6-4

2012 (Beijing): Victorie Şarapova 7-5, 7-5

2014 (Madrid): Victorie Şarapova 1-6, 6-2, 6-3

2014 (French Open): Victorie Şarapova 6-4, 6-7, 6-4

2014 (Cincinnati): Victorie Şarapova 3-6, 6-4, 6-4

Rămâi pe adevarul.ro pentru a urmări, minut cu minut, desfăşurarea meciului Halep – Şarapova! 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete