Simona Halep la Miami: vom avea încă o noapte albă a tenisului. Organizatorii au anunţat ora meciului Halep - Stephens

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep ţinteşte calificarea în semifinale, acolo unde, foarte probabil, va da peste Serena Williams. Până la întâlnirea cu liderul mondial însă, constănţeanca de 23 de ani trebuie să depăşească o adversară care a fost poreclită „Mica Serena“.

Au mai rămas opt jucătoare în cursă pentru trofeul de la Miami Open, iar confruntarea Simona Halep - Sloane Stephens (SUA, 45 WTA) e considerată de organizatori drept cel mai important meci al zilei. Tocmai de aceea, partida va avea loc pe terenul central şi se va disputa în sesiunea de seară pentru a avea parte de o audienţă cât mai mare. Prin comparaţie, Serena Williams o va întâlni pe Sabine Lisicki la ora prânzului, la Miami.

Duelul Halep - Stephens va începe de la ora 19.00, ora locală, ceea ce înseamnă că în România jocul va începe, în noaptea de miercuri spre joi, de la ora 02.00 dimineaţa. Dolce Sport va transmite meciul în ţară.

Simona Halep şi Sloane Stephens s-au întâlnit de patru ori până acum şi, chiar dacă scorul confruntărilor dintre ele e 2-2, constănţeanca de 23 de ani are mai multe motive de îngrijorare. În primul rând, Stephens a avut până acum un parcurs formidabil, la Miami, după cum „Adevărul“ a explicat aici. Apoi, victoriile obţinute de Simona împotriva jucătoarei din SUA au venit mereu pe zgură, ceea ce a remarcat şi Halep, atunci când a prefaţat duelul din sferturi.

Victorie pentru Niculescu şi Panova

Monica Niculescu s-a calificat şi ea, în sferturi, la Miami, dar la dublu. Ea şi partenera ei, Alexandra Panova (Rusia), au învins perechea Su-Wei Hsieh - Flavia Pennetta (Taiwan - Italia), scor 3-6, 6-3, 11-9. Cum partida s-a disputat marţi seară, organizatorii n-au programat, deocamdată, următorul meci pentru Niculescu şi Panova, care va fi împotriva a două jucătoare din Cehia, Andrea Hlavackova - Lucie Hradecka.

Tecău şi Rojer atacă şi ei semifinalele

România mai are un reprezentant în sferturile turneului de la Miami, însă la dublu. Horia Tecău şi partenerul său, olandezul Jean-Julien Rojer vor evolua, miercuri, în această fază a competiţiei, urmând să întâlnească perechea formată din americanii John Isner şi Sam Querrey. Meciul va începe de la ora 23.15, ora României.

CITEŞTE ŞI:

FOTO Simona Halep se zbenguie pe plaja de la Miami

Simona Halep va juca împotriva fiicei unui violator

 FOTO Cinci poze cu Simona Halep care pot stârni imaginaţia bărbaţilor

*VIDEO Simona Halep la Miami: ce a spus imediat după victoria cu Pennetta şi de ce a făcut un gest bizar în setul doi

*VIDEO Fanii români au ajutat-o pe Simona Halep făcând un gest nesportiv la adresa italiencei

*Simona Halep la Miami: presa internaţională o ridică în slăvi pe românca. Cronici entuziasmante

*Simona Halep la Miami: românca a vorbit despre meciul cu Stephens şi un amănunt îngrijorător în duelurile cu ea

*Simona Halep la Miami: Stephens e într-o formă fantastică. Ce a spus americanca despre parcursul ei de până acum

*Suspiciuni de doping? Simona Halep a fost cea mai controlată sportivă din circuitul WTA

*Cristian Tudor Popescu explică unde s-a făcut difernţa dintre Halep şi Penetta. "Simona a dat impresia că se uită la un film"

*Simona Halep la Miami: românca a vorbit despre meciul cu Stephens şi un amănunt îngrijorător în duelurile cu ea

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei