Interviu Simona Halep, interviu pentru The Telegraph: „Am jucat bine în acest an, chiar dacă nu am câştigat turnee“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, într-un interviu pentru The Telegraph, citat de news.ro, că este la un nivel bun, cu toate că încă nu a obţinut trofee în acest an.

“Când câştigi un grand slam, te simţi un sportiv complet. Sunt recunoscătoare pentru totul. Însă viaţa mea este aceeaşi, nimic nu s-a schimbat. Sunt bucuroasă de ce am realizat, sunt mai încrezătoare, simt că sunt într-o poziţie mai bună, într-un loc mai bun, şi am crescut mult ca om. Cred că mi s-au întâmplat numai lucruri bune de când am câştigat grand slam-ul”, a spus Halep.

Ea a precizat că datorită lui Darren Cahill a crescut mult. “Darren a fost foarte important pentru cariera mea. Datorită lui am realizat lucruri importante. Nu este uşor fără el, dar m-a învăţat cum să gestionez momentele din timpul meciurilor. Cred că sunt la un nivel bun de tenis în acest moment şi sunt pozitivă pe teren. Am jucat bine în acest an, chiar dacă nu am câştigat turnee. Cred că nivelul meu este bun”.

 Halep consideră că generaţia tânără de jucătoare este foarte puternică. “Arată ca şi cum nu ar avea emoţii, par foarte puternice mental. Eu muncesc mult ca să fiu cel mai bună posibil. Muncesc ca să devin mai bună. Tenisul feminin este foarte deschis, de aceea multe sportive câştigă. Cred că acest lucru este bun pentru sport şi pentru public”, a afirmat fostul lider WTA.

Simona Halep a subliniat că nu se gândeşte la clasamentul WTA în timpul anului. Acum nu mă gândesc la clasament. Pentru mine, clasamentul contează la finalul anului. Dacă aş avea şansa să fiu numărul unu la finalul sezonului ar fi ceva imens, dar nu este o presiune. Am fost doi ani la rând, am câştigat un grand slam, astfel că acum doar joc cu încredere şi cu plăcere pentru că orice vine în plus este un bonus”, a declarat Simona pentru sursa citată.
 

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă