Simona Halep: „Îmi spuneam că sunt o proastă!”. Cât de dură a fost sportiva cu ea însăși VIDEO

0
Publicat:

Simona Halep a oferit mai multe declarații extrem de sincere, într-un material video publicat fix la o lună de la divorțul de Toni Iuruc. A fost primul interviu dat de tenismena româncă în ultima vreme, pe platforma TopCourt.

Simona Halep a învățat că în viață trebuie să se aprecieze. Foto EPA

Românca, aflată pe locul în clasamentul WTA, le-a oferit sfaturi fanilor, din proprie experiență, mărturisind că a fost extrem de dură cu ea în trecut. „Sfatul meu pentru toată lumea este: Nu vă judecați singuri! Dacă vă judecați, nu veți putea da randament maxim. Îmi spuneam mie însămi că nu sunt destul de bună, că pot pierde ușor cu aceste fete dacă joc așa.

Credeam că joc prost și că nu contează dacă muncesc mult, pentru că tot nu voi obține ceea ce mi-am propus, adică titluri importante. Eram negativistă pe teren și îmi spuneam că sunt o proastă, atunci când făceam greșeli ușoare. Astfel de lucruri mă apăsau în acele momente, așa că mi-am schimbat atitudinea și am devenit mult mai relaxată și mai tolerantă cu mine însămi”, a spus Simona Halep, potrivit ProSport.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima