Simona Halep explică eşecul din Fed Cup contra unei jucătoare maghiare anonime: „Nu sunt un robot!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contra locului pe care îl ocupă în ierarhia WTA, Simona Halep a fost veriga slabă a României în partida cu Ungaria din Fed Cup. Românca a găsit cauzele înfrângerii cu maghiara Timea Babos şi are încredere că în meciurile viitoare, cu Letonia şi Marea Britanie, va evolua la alţi parametri.

Deşi a condus cu 1-0 la seturi în al doilea meci al confruntării România - Ungaria din Fed Cup, Simona Halep a avut o cădere inexplicabilă în setul secund contra unguroaicei Timea Babos şi a cedat în final cu scorul de 6-1, 5-7, 3-6. Vizibil afectată după acest eşec, românca a încercat să explice unde s-a pierdut disputa. 

"Cred că toate jucătoarele intră mult mai agresive în teren împotriva mea, pentru că sunt locul 10 mondial. A fost o presiune în plus, am  simţit-o azi, va trebui să învăţ să controlez această presiune. Îmi pare rău că am pierdut meciul pentru Romania. Timea Babos e foarte puternică, a servit foarte bine şi nici nu a mai greşit spre finalul meciului. Am încercat să-mi regăsesc jocul din primul set, dar a venit foarte bine înapoi, a fost foarte agresivă. Recunosc că a fost mai bună decât mine, a jucat mai bine în decisiv. Eu am făcut pasul în spate... O respect că m-a bătut, dar este bine să înţeleagă toată lumea că nu pot să câştig toate meciurile. Nu sunt un robot! Nu înseamnă că dacă sunt pe locul zece, trebuie să bat toate jucătoarele", a spus Halep pentru Dolce Sport.

În ciuda înfrângerii suferite, care a periclitat victoria României la general contra Ungariei, George Cosac, preşedintele FR Tenis, n-a fost supărat pe Simona: "Am discutat cu Simona. Sigur, este dezamăgită, dar va fi 100% pregătită pentru următorul meci, împotriva Marii Britanii, care va fi la fel de dificil. Toata lumea aşteapta performanţe deosebite din partea ei. Trebuie să fim realişti şi să recunoaştem că Simona mai are de pus la punct partea fizică şi chiar tehnică. Ea este o jucătoare în creştere, e abia la mijlocul drumului, sigur va mai urca în clasamentul WTA", a comentat Cosac la Dolce Sport.

România a învins Ungaria cu 2-1 la general, în primul meci jucat în Fed Cup. Punctele noastre au fost aduse de Sorana Cîrstea şi echipa de dublu formată din Irina Begu şi Monica Niculescu. Următoarele meciuri ale tricolorelor vor fi cu Marea Britanie şi Letonia.

Mai multe pentru tine:
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere