Simona Halep continuă seria victoriilor. Românca s-a calificat în turul II la Bastad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep s-a calificat în turul doi la Bastad FOTO Reuters

Simona Halep continuă seria succeselor, calificându-se în turul al doilea al turneului de tenis de la Bastad, din Suedia.

Simona Halep (23WTA) a învins-o miercuri pe Rebeecca Peterson (502WTA) în primul tur al turneului de la Bastad, cu premii în valoare de 235.000 de dolari, notează Mediafax. Venită după cucerirea turneului de la Budapesta, românca s-a impus cu 6-4, 6-0 la finalul a o oră şi 18 minute. În următoarea fază a competiţiei, Simona o va întâlni pe Flavia Pennetta (103WTA), sportivă italiană clasată pe locul 10 în ierarhia mondială de anul trecut. Pentru victoria din primul tur, românca va primi 3.100 de dolari şi 30 de puncte WTA.

De asemenea, într-un alt meci de pe tabloul principal de simplu al turneului, Alexandra Dulgheru (274WTA) a pierdut în turul al doilea în faţa sportivei franceze Virginie Razzano (145WTA), scor 3-6, 6-0, 6-4.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Simona, „trei într-una“. Primele declaraţii ale lui Halep, după al treilea titlu câştigat într-o singură lună

Simona Halep a câştigat şi la Budapesta! Are trei titluri la ultimele patru turnee jucate

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”