Simona Halep, aspră cu ea, după eliminarea de la Wimbledon: „Am abordat meciul neprofesionist“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a fost eliminată în turul al treilea al turneului de la Wimbledon, unde a pierdut în faţa taiwanzei Su Wei Hsieh.

Simona a pierdut cu 6-3, 4-6, 5-7, după ce a avut o minge de meci şi pleacă acasă după prima săptămână. Vizibil afectată de eliminare, Halep a declarat la conferinţa de presă că a avut probleme."Ştiam că e o jucătoare care mixează ritmul, mi-a fost greu să joc împotriva ei pe iarbă. Totuşi am avut 5-2 şi minge de meci, dar lucrurile nu au mers în direcţia mea. Ea a meritat să câştige pentru că a făcut mult mai multe lucruri bune pe teren decât mine. Deocamdată nu pot juca cel mai bun tenis al meu la Wimbledon, dar sper ca în următorii ani să-mi îmbunătăţesc jocul şi să obţin un rezultat mai bun.

Ca joc am fost bine, am dat tot ce am avut, am luptat până la capăt dar din punct de vedere al stării nu am fost prea pozitivă. Am avut o atitudine neprofesionistă. Am vorbit prea mult, poate pentru că sunt foarte obosită, nu am reuşit să fiu concentrată pe fiecare minge. Nu vreau să-mi găsesc scuze, încă sunt tristă. Am fost în faţă, dar nu am reuşit să închid meciul. Nu sunt dură cu mine, ci doar realistă şi onestă cu mine. Accept că am avut o atitudine neprofesionistă", a declarat Simona Halep..

In ciuda acestui rezultat, Simona Halep va rămâne numărul 1 mondial şi după terminarea turneului de la Wimbledon.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani