Simona Halep a decis ce va face în privinţa turneului de la Cincinnati

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep n-a reuşit să termine pe teren finala de la Rogers Cup, de la Toronto, din cauza unor probleme medicale destul de serioase.

Ea speră însă să se refacă şi să poată juca la Cincinnati, turneucare începe săptămâna aceasta şi unde ea este calificată direct în turul al doilea. "Trebuie să mă recuperez în câteva zile. Vreau să joc la Cincinnati, mai ales că voi intra direct în turul doi şi voi avea mai mult timp pentru recuperare. Dar vom vedea. Apoi voi merge la New Haven şi abia apoi va veni US Open. În acest moment nu schimb nimic din programul meu, dar vom vedea în zilele următoare", a spus Halep pentru site ul WTA.

"În primul set am avut dureri musculare, iar apoi am avut probleme la genunchi. În setul doi am avut crampe stomacale şi ameţeli. În situaţia dată, faptul că am câştigat al doilea set este un lucru pozitiv. Nu am jucat cel mai bun tenis al meu, nu am fost în meci şi totuşi am câştigat al doilea set", a mai punctat jucătoarea noastră.

"Bencic este o mare jucătoare şi îmi pare rău că nu am putut încheia finala. Nu sunt dezamăgită că am pierdut, sunt dezamăgită că nu am putut juca până la sfârşit. Nu sunt obişnuită să renunţ, dar astăzi a fost prea mult. Nu a fost vorba de vreo accidentare, a fost vorba de corpul meu. Cred că am decis cam târziu să abandonez. Nu ştiu de ce am continuat să joc, poate pentru fani. Ei m-au încurajat mereu, m-au împins de la spate să continui în această finală", a încheiat românca.

La Cincinnati, Halep ar trebui să joace împotriva învingătoarei din meciul Daniela Hantuchova (Slovacia), locul 67 WTA - Kristina Mladenovic (Franţa), locul 39 WTA. Meciul va fi cel mai probabil miercuri. Turneul de la Cincinnati este transmis în direct de Dolcesport

Mai multe pentru tine:
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut