Simona Halep a aflat când va disputa primul meci în Dubai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

A fost anunţată ora şi ziua meciului dintre Simona Halep, 23 WTA, şi Alison Riske, locul 53 WTA, meci din cadrul turneului WTA 500 de la Dubai.

Simona Halep, aflată pe locul 23 în lume, va evolua luni, nu înainte de ora 17.00, în faţa americancei Alison Riske, în primul tur din cadrul trofeului pe care fosta lideră mondială l-a câştigat în două rânduri, în 2015 şi în 2020.

Pe aceeaşi arenă, înainte de partida Simonei, se vor mai disputat Caroline Garcia – Barbora Krejcikova şi Cori Gauff – Jessica Pegula.

„Este unul dintre concursurile mele preferate şi abia aştept startul. Îmi plac terenurile, atmosfera şi ştiu totul despre turneu", a punctat Simona Halep, care este în Dubai fără antrenor, după ce a decis să nu mai colaboreze cu foştii tehnicieni Daniel Dobre şi Adi Marcu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume