Siguri de victorie! Fotbaliştii şi oficialii lui Schalke prevăd o victorie categorică în faţa Stelei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banner afişat de membri ai Peluzei Sud Steaua la meciul cu Legia Varşovia, de pe teren propriu FOTO Răzvan Păsărică

Steaua debutează miercuri, după o absenţă de cinci ani, în grupele Champions League. Roş-albaştrii vor juca primul meci în deplasare, la Schalke 04, partidă prefaţată de oficialii germanilor.

Antrenorul lui Basel declară război Stelei: „Vom juca obraznic şi fără teamă la Bucureşti“

Căpitanul lui Schalke 04, Benedikt Howedes mizează pe victoria echipei sale în meciul cu Steaua, disputat pe teren propriu: „Dacă vom fi la fel de atenţi şi concentraţi ca la Mainz (n.r. ultima adversară din campionatul german), cele trei puncte din meciul cu Steaua vor fi ale noastre. Vrem să obţinem un nou succes, mai ales că avem sprijinul fanilor“, a declarat acesta potrivit site-ului oficial al clubului său.

Şi Kevin-Prince Boateng este esigur de capacitatea nemţilor: „Suntem în formă, e clar. Din punct de vedere defensiv am fost foarte puternici la Mainz în campionat şi trebuie să repetăm acest lucru şi cu Steaua. Dacă reuşim, sunt convins că putem obţine din nou victoria“.

Managerul nemţilor, Horst Heldt nu face excepţie: „Debutăm pe teren propriu în grupele Ligii Campionilor şi acest duel va decide pentru noi. Pentru a trece de această fază trebuie să intrăm concentraţi. Fanii noştri ne vor da cu siguranţă forţă suplimentară şi avem şanse bune de a păstra toate punctele la Gelsenkirchen“.

Schalke s-a impus sâmbătă, în deplasare (0-1) în faţa lui FSV Mainz, în meciul din etapa a V-a Bundesliga. Golul victoriei a fost marcat de Boateng, în minutul 34. De cealaltă parte, Steaua a făcut spectacol cu Săgeata Năvodari, formaţie pe care a învins-o pe teren propriu (5-0), în Ghencea. Pe tabelă şi-au trecut numele Federico Piovaccari (4'), Andrei Prepeliţă (20'), Adrian Cristea (42') şi Pantelis Kapetanos (71', 82').
Schalke - Steaua se joacă miercuri, 15 septembrie, începând cu ora 22.00, partida fiind transmisă de DigiSport şi DolceSport.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”