Şi ASA Târgu-Mureş va intra în insolvenţă! Echipa lui Mutu nu va mai putea participa în cupele europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mutu

ASA Tg. Mureş a hotărât începerea procedurilor pentru intrarea clubului în insolvenţă. Decizia a fost luată în şedinţa Consiliului de Administraţie întrunit în această dimineaţă. Conform regulamentului, gruparea ardeleană nu va mai putea evolua în sezonul viitor al cupelor europene chiar dacă se va clasa pe un loc care i-ar da acest drept..

Din cauza opririi finanţării dinspre Primărie, clubul a acumulat datorii care se cifrează la aproape 500.000 de euro, şefii au decis să declare insolvenţa, pentru a încerca astfel să redreseze situaţia financiară. ASA e însă în pericol să piardă toţi jucătorii, liberi, la finalul sezonului, a anunţat DigiSport. Luna trecuta, Parlamentul a votat amendarea legii insolvenţei, astfel că după ce va fi publicată în Monitorul Oficial, fotbaliştii nu vor mai fi legaţi de club ca nişte sclavi, cum se întâmpla până acum. 

Dacă se vor aduna 90 de zile de neplată a contractului, fotbalistul îşi va putea depune memoriu pentru a deveni liber, iar în perioada următoare de mercato el se va putea transfera la orice echipă. La Rapid, Petrolul, CFR şi celelalte cluburi care au intrat până acum în insolvenţă, memoriile fotbaliştilor erau suspendate la comisiile FRF. Iar jucătorii nu mai puteau pleca decât dacă găseau înţelegere la club. La Tg. Mureş, jucătorii acceptaseră să primească doar primele de meci în timpul sezonului, iar salariile la finalul campionatului, din drepturile TV. Există pericolul ca ei să nu mai poată primi aceste sume restante, odată cu declararea insolvenţei.  În acest moment, dacă Dinamo nu va primi licenţa pentru sezonul viitor al Cupelor Europene, ultimul loc al Ligii 1 pentru competiţiile continentale va fi adjudecat de prima plasată în play-out, loc ocupat în acest moment de CSU Craiova. 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat