Şi-a făcut planul pe 2017: ce vrea să schimbe Simona Halep începând cu sezonul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a încheiat anul acesta la fel ca cum l-a încheiat şi pe 2015: cu o eliminare din faza grupelor de la Turneul Campioanelor.

Simona n-a câştigat mult visatul Grand Sam nici în 2016, însă are de gând să vină c ceva în plus pentru sezonul următor: "Voi lucra să fac câteva modificări. Voi încerca să fiu mai puternică şi să mă mişc mai bine pe teren. Acestea sunt planurile mele, voi încerca să mă refac şi apoi mă voi apuca de treabă", a declarat Halep.

Mai mult de atât, australianul Darren Cahill i-a propus, iar românca a fost de acord, să renunţe la stagiul de pregătire de la Poiana Braşov, la antrenamentele la 0 sau -5 grade, în condiţiile în care primele turnee ale anului se joacă la Antipozi, pe temperaturi care pot ajunge la 35-40 de grade. Halep îşi va face pregătirea de iarnă la Adelaide, în Australia: „Nu ştiu când voi pleca în Australia. Planul e să plec devreme acolo. Vreau să schimb ceva în pregătire. Am luat această decizie pentru a mă obişnui cu vremea şi timpul de acolo, pentru turneul de la Shenzen şi pentru Australian Open. Înainte să plec eu în Australia, va veni Cahill în România", a spus Halep după meciul pierdut în faţa Dominikăi Cibulkova.

În ceea ce priveşte echipa de Fed Cup, Halep va avea un nou căpitan-nejucător, pe Ilie Năstase, care îşi va intra în rol în meciul cu Belgia, din februarie, care va avea loc în Sala Polivalentă din Bucureşti. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani