Shuai Peng, suspendată şase luni pentru încălcarea regulilor anticorupţie în tenis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătoarea chineză Shuai Peng, locul 80 WTA la simplu şi 20 la dublu, a fost suspendată şase luni şi amendată cu 10.000 de dolari pentru încălcarea regulilor anticorupţie în tenis. Jumătate din pedeapsă este cu suspendare, astfel că ea nu va putea participa la competiţii până la 8 noiembrie.

Tennis Integrity Unit (TIU) a găsit-o vinovată pe Shuai Peng, fost numărul 14 mondial la simplu şi numărul 1 la dublu, că s-a folosit de constrângere şi a oferit o recompensă financiară partenerei ei de dublu, pentru ca aceasta să se retragă de pe tabloul de dublu al turneului de la Wimbledon, în 2017.

TIU a făcut apel la articolul din regulament care arată că "nicio persoană participantă la un turneu nu trebuie, direct sau indirect, să aranjeze sau să încerce să aranjeze rezultatul sau orice alt aspect al evenimentului."

Oferta a fost refuzată, a precizat TIU, iar Peng nu a mai jucat la dublu la Wimbledon - 2017, evoluând numai la simplu. Ea a ajuns în turul al treilea, pierzând în faţa Simonei Halep, scor 4-6, 6-7 (7).

Comunicatul TIU nu oferă foarte multe informaţii despre ceea ce a făcut exact cunoscuta jucătoare chineză, în vârstă de 32 de ani. Însă tennis.life scrie că Peng ar fi încercat să-şi schimbe astfel partenera de dublu după ce perioada de înscriere a expirat. În cauză ar fi belgianca Alison Van Uytvanck, iar incidentul a avut loc înaintea tragerii la sorţi a meciurilor de pe tablou.

Odată cu Peng a fost suspendat şi fostul ei antrenor, francezul Bertrand Perret, care acum o pregăteşte pe Ons Jabeur. Lui Perret i s-au adus aceleaşi acuzaţii ca elevei sale de atunci şi a fost suspendat trei luni.

Peng a câştigat 21 de turnee la dublu, inclusiv cel de la Roland Garros, în 2014, cel de la Wimbledon, în 2013 şi Turneul Campioanelor, tot în 2013, aceste succese repurtându-le în echipă cu Su-Wei Hsieh din Taiwan.

Mai multe pentru tine:
Ministrul Educației dă asigurări părinților și elevilor: anul școlar 2025–2026 începe pe 8 septembrie, în ciuda protestelor anunțate
Zodia răsfățată de destin în toamna lui 2025. Soarele strălucește pe strada ei, primește tot ce își dorește și are parte de binecuvântări. Încheie anul în forță
„Chaplin m-a sedus când aveam 15 ani. Avea cereri revoltătoare”. Dacă ar fi trăit azi, era în închisoare
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Tarta cu struguri îţi îndulceşte începutul de toamnă
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor
Ce delicatese au avut în meniu invitații de la cina de 500 de euro cu Eric Roberts?! „Nu beau și nu consum carne” VIDEO! Mesaj de suflet pentru români!
Trăim (încă) în era în care bărbatul e viteaz că nu dă cu toporul, ci cu pumnul
Vești teribile de la Palatul Zarzuela! Regina Sofia se așteaptă la ce e mai rău
Cele 5 culori de unghii pentru femeile de 40 de ani. Le vor face să arate elegante și la modă în septembrie
Incidentul GPS al avionului Ursulei von der Leyen nu a fost amenințare hibridă sau cibernetică. Premierul Bulgariei: „Nu există motive să investigăm”