Show Ianis Hagi! Presa scoțiană, la picioarele românului, după al doilea meci ca titular la Rangers

0
Publicat:

Ianis Hagi a fost folosit pentru a doua oară titular la Rangers și nu i-a înșelat încrederea antrenorului Philippe Clement. Conform presei scoțiene, mijlocașul român a strălucit în partida cu Kilmarnock, oferind două pase de gol colegilor săi.

Tricolorul a reușit cel mai bun meci de la revenirea în prima echipă a grupării din Glasgow, întâmplător sau nu la cea mai clară victorie din această ediție de campionat, încheiată 6-0. Ianis Hagi i-a pus mingea pe tavă lui Tavernier, centrând cu piciorul drept, în fața porții, de la aproximativ 30 de metri. Imediat după reluarea jocului, internaționalul român a pasat din nou perfect în careu, iar Danilo a făcut 2-0.

Tricolorul a avut o acuratețe a paselor de 86%, 51 din 59, a trimis două centrări și de fiecare dată a ieșit gol și a avut un singur șut, blocat în prima parte. Pentru evoluția sa, Ianis Hagi a fost notat în portalul SofaScore cu 8,3, a patra cea mai mare notă, după Tavernier (9,3), Cerny (8,6) și Dessers (8,5).

Ianis Hagi, omul cu pasele decisive la Rangers. Foto Facebook

Presa scoțiană nu s-a ferit de cuvinte la cele două assist-uri ale românului. Scottish Sun a scris: „James Tavernier ajunge la minge și transformă în gol o centrare superbă a lui Ianis Hagi”, pentru a la al doilea gol al lui Rangers să reacționeze. „Gol! Danilo marchează după o pasă minunată a lui Ianis Hagi”.

„Ianis Hagi a reușit o centrare perfectă spre Tavernier, iar acesta a trimis balonul în plasă. Golul a fost confirmat după analiza VAR. Danilo Pereira a înscris din centrarea lui Ianis Hagi. Al doilea assist pentru Hagi în această seară”, au scris reprezntanții clubului Rangers pe contul oficial de X, despre golurile la care a contribuit Ianis Hagi.

”James Tavernier marchează al doilea gol al său din acest sezon după o pasă decisivă minunată a lui Ianis Hagi”, a transmis și pagina We Are The People, pentru ca în podcastul Heart and Hand, dedicat lui Rangers s-a afirmat: ”Șut al lui Tav după o centrare superbă a lui Ianis Hagi și suntem în avantaj”. Iar publicația Daily Record i-a acordat românului nota 8, cea mai mare, alături de Tavernier, Raskin, Cerny și Igamane.

”Am trecut prin momente grele în carierea mea, în special cu accidentările. Cel mai important lucru pe care l-am învățat a fost să mă bucur de fiecare secundă, acum mă bucur de fiecare secundă. Mă bucur că am revenit să joc pentru acest club uriaș”, a declarat Ianis Hagi pentru Sky Sports, după ce în etapa trecută oferise pasa de gol la singura reușită a lui Rangers contra lui St. Johnstone.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani