Sfârşitul unei generaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Selecţionerul Radu Voina, la fel de dezamăgit precum jucătoarele de pe bancă pentru rezultatele slabe ale României

Antrenorul naţionalei de handbal feminin, Radu Voina, va fi îndepărtat, în vreme ce jucătoarele cele mai experimentate se vor retrage după acest Mondial.

Eşecul în faţa Croaţiei din optimile Mondialului de handbal a consfinţit eliminarea României. Echipa noastră a terminat pe locul 13, aceasta fiind a doua cea mai slabă participare a noastră la un Campionat Mondial de handbal după locul 17 din 2001.

Primul care va plăti pentru eşec va fi antrenorul Radu Voina. Contestat şi în 2009, după ce naţionala a ocupat locul 8 la Mondiale, tehnicianul Oltchimului şi al naţionalei avea contract cu Federaţia de Handbal până la finalul acestui turneu. Cum nici tehnicianul nu mai vrea să continue, nici federaţia nu îi va oferi un nou contract, naţionala de handbal va avea un nou antrenor.

Variantele sunt revenirea lui Gheorghe Tadici (HC Zalău), Mariana Târcă (Corona Braşov) sau un antrenor străin. Analiza comportării naţionalei la CM şi numirea unui nou antrenor vor fi discutate în Comisia tehnică. „Vom vedea atunci ce e de făcut. Ciudat este că, de un an, această comisie nu s-a întrunit", a spus Gheorghe Tadici, antrenorul care a dus România în finala mondială din 2005.

Mondialul acesta a însemnat un sfârşit de drum şi pentru jucătoarele de peste 30 de ani. Unele dintre ele îşi vor anunţa retragerea chiar după acest turneu, altele vor „trage" de ele până la Olimpiada din 2012. România poate ajunge însă la Londra câştigând sau terminând pe locul doi într-un un turneu de precalificare, iar la acesta va participa doar dacă în finala Mondialului va juca o echipă din Europa, ceea ce este foarte probabil.

Jucătoarele care vor renunţa la naţională sunt Ramona Farcău, Aurelia Brădeanu, Cristina Vărzaru sau Carmen Amariei. Teoretic, locul lor ar trebui să fie luat de jucătoarele din noul val. Însă vârful de lance al generaţiei tinere, Cristina Neagu, nu poate evolua de mult timp şi ar mai putea sta încă un an pe tuşă!

Mariana Târcă, antrenoarea Braşovului, nu vede cu ochi buni dominarea Oltchimului. „Acum, nucleul lotului vine de la Oltchim, care nu are însă adversar în ţară. Bine ar fi să avem o echipă B, formată din jucătoare de perspectivă şi care să participe la turnee afară", a concluzionat cea care ar putea fi numită selecţioner în locul lui Radu Voina.

„Nu poţi să mergi cu rezerve la Mondiale"

Cu toate că în ultimul meci, contra Croaţiei, situaţia putea fi salvată de o victorie, aceasta n-ar fi putut ascunde realitatea. „Cele patru-cinci meciuri nereuşite din grupă au făcut ca în faţa Croaţiei moralul echipei să fie scăzut. S-a vehiculat ideea că avem culoar favorabil, că adversarele sunt slabe, ceea ce a fost fals. Nu am avut concentrare. Cu Croaţia s-a jucat bine. Fetele şi-au dorit victoria, însă între a vrea şi a putea diferenţa e mare", a declarat Cristian Gaţu, preşedintele FR de Handbal.

Antrenor al echipei care a câştigat medalia de argint la CM din 2005, Gheorghe Tadici (foto) a pus în discuţie selecţia şi programul avut de naţională înainte de plecarea în Brazilia. „Nu poţi să mergi la Mondiale cu jucătoare tinere, talentate, dar care sunt rezerve la echipele lor de club sau cu Amariei, care, dincolo de valoarea ei, se pregăteşte la o formaţie de liga a doua. De asemenea, eu n-am înţeles de ce li s-a dat liber câteva zile fetelor într-o perioadă în care Franţa, Rusia, Muntenegru şi Tunisia participau la turneul de la Paris", a spus fostul selecţioner.

S-a gafat ca în curtea şcolii

România a ratat calificarea în "sferturile" CM de handbal din Brazilia, pierzând (27-28) cu Croaţia. Cauzele eşecului sunt multiple: Nu au existat soluţii pentru a se suplini absenţele Cristinei Neagu, Ionelei Stanca, Patriciei Vizitiu şi Paulei Ungureanu. În condiţiile în care Liga Naţională s-a transformat într-o defilare a Oltchimului spre titlu, jucătoarele tinere promovate acum la lot - Eliza Buceschi şi Denisa Dedu - nu au putut aduce nimic nou în jocul nostru. Prima n-a evoluat deloc, iar cealaltă n-a jucat nici cinci minute (a primit 7 goluri din 7).

Portarii n-au mai avut evoluţiile sigure de la CE 2010. Nici Tereza Pâslaru (34 de mingi apărate din 122, procent 28%) şi nici Talida Tolnai (32 din 120, procent 27%) n-au reuşit să „închidă" poarta în meciurile importante şi să dea astfel încredere echipei. Veteranele au comis erori inexplicabile pentru experienţa lor. România a avut o eficienţă de 45% în atac, Aurelia Brădeanu (16 goluri din 38 de aruncări, procentaj 42%) şi Carmen Amariei (10 din 18, procentaj 56%) fiind departe de forma care le-a consacrat.

Echipa se „pierde" pe final de meci. România a dovedit din nou că nu ştie să-şi apere avantajul în ultimele minute. Ea a fost egalată cu câteva fracţiuni de secundă înainte de încheierea meciului cu Japonia (28-28), iar în faţa Croaţiei a pierdut deşi avea 27-25 în minutul 55!

Radu Voina n-a avut cele mai bune soluţii la problemele apărute. A decis, de pildă, să mergem cu doi pivoţi la CM, iar accidentarea Oanei Manea a complicat şi mai mult situaţia. În meciul cu Japonia, a ezitat să ceară timp de odihnă pe final deşi era evident că echipa noastră este în derivă.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie