Sfârşitul tragic al „Baronului“ Stere Adamache, titularul din poarta României la Cupa Mondială din 1970, care s-a înecat în Dunăre la doar 37 de ani

„Adevărul“ îţi prezintă povestea numelor mari din fotbalul nostru. Astăzi e rândul lui Stere Adamache, cel care a apărat poarta României la Campionatul Mondial din 1970.

Născut la 17 august 1941, la Galaţi, Sterică Adamache, aşa cum îi era scris numele în buletin, a avut o copilărie foarte grea. Tatăl i-a murit pe când avea numai 11 ani, iar mama sa n-a avut prea mult timp să-i facă educaţie. Fotbalul l-a început în 1955, la Energia Galaţi, ca jucător de câmp, dar ulterior, întrucât mama sa l-a înscris la şcoala profesională a Şantierului Naval, a ajuns să joace la juniorii clubului Ancora. A ajuns în poartă întâmplător, căci titularul se accidentase la un meci. Pentru că a apărat atunci foarte bine, a rămas între buturi, iar în 1958 a fost promovat la echipa mare. Nu după multă vreme, la Galaţi s-a înfiinţat Clubul Sportiv Orăşenesc, iar antrenorul Virgil Economu l-a cooptat în lot şi pe tânărul Stere.

Deşi era dorit de Steaua, a ales Braşovul

În 1962, deşi avea deja 21 de ani, a fost cooptat în echipa naţională U19. Selecţionerului Gheorghe Ola i se impusese de către conducerea de partid să câştige titlul european, aşa că multora dintre jucători li s-a falsificat vârsta, pentru ca lotul României să fie cât mai valoros! Tot atunci a fost transferat la Viitorul Bucureşti, club creat pentru ca jucătorii naţionalei de tineret să fie rodaţi în primul eşalon fotbalistic. Echipa n-a rezistat decât un tur de campionat, fiind apoi desfiinţată „cu ordin de sus", iar jucătorii au fost împrăştiaţi prin toată ţara. Stere Adamache a fost ochit de Steaua, dar într-o noapte a fost convins de Silviu Ploeşteanu, antrenorul Steagului Roşu Braşov, să vină în oraşul de sub Tâmpa. La Braşov, evoluţiile bune ale tânărului „Mache" l-au obligat pe Ghiţă, titularul de atunci al echipei, să-şi agaţe ghetele în cui. Când era formă, Adamache primea cu greu gol. Memorabile au rămas vorbele lui Flavius Domide, după un duel dintre braşoveni şi UTA: „Să-l ia dracu' pe ăsta. Eu nici nu mai trag la poartă!". În afara paradelor sale, Adamache a rămas în memoria fanilor şi datorită ţinutei sale. La meciuri purta doar tricouri negre, iar în afara terenului era mereu îmbrăcat la costum, cu cravată la gât şi pantofii lustruiţi întotdeauna.

Valentin Stănescu l-a făcut să lase băutura

După retrogradarea Steagului Roşu, petrecută în vara lui 1968, cariera lui Adamache a alunecat pe o pantă descendentă. E drept, portarului îi plăcea să ducă o viaţă mai boemă. „Sunt fiu de podgorean, am fost botezat în vin, nu în apă sfinţită", obişnuia el să le spună celor care-i mai reproşau că mai bea câte un pahar. „M-am gândit să-i întind o mână. Cu băutura am rezolvat simplu. De exemplu, a doua zi era luni, zi după meci şi deci zi liberă pentru fotbalişti. «Sterică, mâine bei cinci kile de vin!», îi spuneam. «Nu pot, nea Tinele, nu pot mai mult de două!», zicea el. «Nu mă, tu să faci cum îţi spun eu - bea cinci! Dar să ştii că marţi, la antrenament, am să te omor!». Şi s-a potolit Stere. Era un mare sufletist", a povestit ulterior „Zimbrul". Adamache a redevenit la forma care-l consacrase, echipa a promovat în vara lui 1969, iar Angelo Niculescu a început să-l convoace frecvent la prima reprezentativă. La 28 aprilie 1970, Adamache a debutat într-un meci al primei reprezentative în partida amicală Franţa - România (2-0), disputată la Reims. A urmat un alt meci de pregătire, cu Iugoslavia (0-0), după care s-a luat decizia ca „Mache" să fie cooptat în lotul pentru Mondial.

A fost portarul titular la Guadalajara

Escapadele nocturne ale lui Rică Răducanu de pe tărâm mexican l-au determinat pe Angelo Niculescu să-l titularizeze pe Adamache în toate cele trei partide disputate de România la Guadalajara. În cele din urmă, întrucât Sterică n-a prins o zi prea bună contra Braziliei lui Pelé, când a încasat două goluri în 20 de minute, în poartă a fost introdus Răducanu pentru restul partidei. După Mondial, Adamache, poreclit mai nou „Baronul", a mai fost chemat doar sporadic la echipa naţională, dar a continuat să facă istorie în tricoul celor de la Steagul Roşu Braşov. Când echipa a jucat la Barcelona în Cupa Oraşelor Târguri, împotriva lui Español, deşi gazdele au învins la două goluri diferenţă, ziarele au scris a doua zi: „De la Zamora încoace, nimeni în afara lui Adamache n-a mai apărat aşa!" Sezonul 1976-1977 a fost ultimul pentru el ca fotbalist. S-a întors apoi acasă, la Galaţi. Soarta i-a jucat însă o festă crudă. La 9 iulie 1978, după ce s-a împăcat cu soţia sa, Elena, după o perioadă de neînţelegeri, a plecat în concediu la Crişan, în Delta Dunării, unde locuiau socrii. I-a dăruit soţiei un bucheţel de flori de „nu-mă-uita", iar apoi a intrat să facă o baie în Dunăre. Deşi era un înotător foarte bun, a fost văzut ridicând disperat o mână spre cer, după care a dispărut definitiv sub apă! Aşa a trecut în lumea celor veşnice, la doar 37 de ani, portarul României de la Guadalajara.