Serena Williams, a 15-a victorie consecutivă în faţa Şarapovei. Finala de la Miami, între primele două clasate din topul mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătoarea americană Serena Williams, liderul clasamentului mondial, a mai bifat o victorie, a 15-a consecutivă, în faţa Şarapovei, şi s-a calificat în finala turneului de la Miami, dotat cu premii în valoare totală de 5.427.105 dolari.

Williams a învins-o, în semifinale, cu scorul de 6-4, 6-3, pe Maria Şarapova (locul 7 WTA), după o oră şi 37 de minute. Rusoaica a dezvoltat un adevărat complet în faţa americancei, scorul întâlnirilor directe fiind de 16-2 în favoarea Serenei.  

În ultimul act al competiţiei de la Miami, Serena o va întâlni pe chinezoaica Li Na (locul 2 WTA), care a învins-o în cealaltă semifinală pe slovaca Dominika Cibulkova (locul 11 WTA), tot în trei seturi, scor 7-5, 2-6, 6-3. 

Simona Halep n-a participat la turneul de la Miami, din cauza unei accidentări, dar şi-a păstrat locul 5 mondial, pentru această săptămână. 

Serena Williams a câştigat de şase ori turneul de la Miami. Finala e programată duminică (ora 17.00). 

Citeşte şi 

Copilul teribil al tenisului s-a întors! Martina Hingis, în semifinale la Miami

În ciuda abandonului de la Miami, Simona Halep îşi păstrează locul 5!

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!