Serena - Svitolina, meciul unei surprize de proporţii: Prima semifinală de la US Open s-a încheiat cu un rezultat zdrobitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serena Williams (8 WTA) şi Elina Svitolina (5 WTA) s-au aflat faţă în faţă în ceea ce ar fi trebuit să fie un meci echilibrat. A fost orice, numai aşa ceva nu!

Serena Williams, cinci victorii dintre care patru în minimum de seturi. Elina Svitolina, cinci partide câştigate fără set pierdut! Iată bilanţul celor două sportive care s-au duelat, în noaptea de joi spre vineri, în prima semifinală de la US Open.

Pe „Arthur Ashe“, s-a căutat intrarea în istorie! Dacă Serena aleargă la 37 de ani după Grand Slam-ul cu numărul 24, Elina şi-a dorit să devină prima ucraineancă pentru care un turneu major se încheie cu trofeul câştigat. Doar că, Svitolina mai are de aşteptat, fiindcă a dat de o Serena Williams, pur şi simplu, năucitoare!

Idolul tribunelor s-a impus în doar 70 de minute, scor 6-3, 6-1! Astfel, la 20 de ani de la primul ei triumf la Flushing Meadows, Willimas va mai bifa o finală. În 1999, a trecut de Lindsay Davenport în semifinale şi de Martina Hingis în ultimul act. Prima are acum 43 de ani, iar elveţianca a ajuns la 38 de ani. Amândouă sunt retrase de mult, dar aventura Serenei în tenisul feminin continuă!

În tentativa de a cuceri Grand Slam-ul cu numărul 24, Williams o va înfrunta pe Andreescu (15 WTA) în finala de sâmbătă seară (ora 23.00, Eurosport).

CITEŞTE ŞI:

Andreescu, irezistibilă: Bianca e în finala de la US Open după un meci formidabil. Când şi cu cine va juca pentru trofeu

VIDEO Andreescu, noua regină: Bianca a dezvăluit când a realizat că e pregătită să joace la cel mai înalt nivel

Andreescu, rămasă fără cuvinte: Prima ei reacţie după o performanţă neatinsă de nimeni de 22 de ani!

Bianca Andreescu, pierdută de România: Cum a fost gonită familia ei din ţară pe când copilul avea 8 ani

EXCLUSIV Primul antrenor al Biancăi Andreescu dă verdictul: „Are mentalul mai puternic decât cel al Simonei Halep“

3 finale pierdute de Grand Slam are Serena Williams de când a revenit în circuit după naşterea fiicei sale în septembrie 2017: Wimbledon 2018 şi 2019, plus US Open 2018.  
Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €