Serena se îndreaptă spre Simona cu un nou record în buzunar: ce a realizat Williams după ultimul meci la US Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Americanca de 34 de ani nu traversează cel mai bun sezon după standardele ei, însă are motive să zâmbească pentru încă o reuşită.

Serena Williams se luptă la US Open 2016 pentru a-şi păstra poziţia de lider mondial, ameninţată de Angelique Kerber, dar şi cu gândul că, în cazul unui triumf, va depăşi recordul lui Steffi Graf de 22 de turnee de Mare Şlem câştigate.

Până atunci, americanca de 34 de ani a doborât recordul lui Navratilova de cele mai multe meciuri câştigate la competiţiile de Grand Slam. Serena a ajuns la 306 victorii şi mai poate bifa o performanţă la New York: cele mai multe titluri de US Open în CV. Actualmente, Williams e la egalitate cu Chris Evert, fiecare având şase trofee la Flushing Meadows. 

Pentru a deveni, din nou, campioană la US Open, Serena s-ar putea să fie nevoită să treacă de Simona Halep. Dacă în optimi, americanca va trece de Shvedova (52 WTA), iar românca o va învinge pe Suarez Navarro (12 WTA), apoi, în sferturi, vom avea meciul Serena – Simona, episodul 9. În precedentele opt, americanca s-a impus de şapte ori.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală