Serena, însărcinată? Antrenorul liderului mondial a comentat zvonul şi a dezvăluit că Williams s-a izolat de restul lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serena Williams

Serena Williams va încheia 2015 pe locul 1 în ierarhia WTA, însă faptul că ea s-a retras de la turneele de la Beijing şi Singapore a dat naştere la o serie de speculaţii.

Iar cea mai mediatizată variantă a fost cea potrivit căreia sportiva de 34 de ani ar fi rămas însărcinată cu rapperul canadian, Drake.

Într-un interviu acordat pentru „Tennis Magazine“ şi preluat de Digi Sport şi de gsp.ro, antrenorul Serenei, Patrick Mouratoglou, a comentat acest zvon. „Dacă Serena e însărcinată? N-am întrebat-o! Dar am motive să cred că, dacă ar fi fost, mi-ar fi spus acest lucru“, a spus antrenorul francez.

El a dezvăluit că altele sunt problemele Serenei, care a suferit enorm după US Open, acolo unde a fost eliminată în semifinale, ratând şansa unificării titlurilor Grand Slam într-un an calendaristic.

„Serena a luat o pauză totală după US Open. În primul rând, ea a avut 15 zile în care a fost extrem de deprimată şi s-a închis în sine. N-a dorit să vadă pe nimeni. Apoi, ea a avut nevoie de timp pentru a-şi vindeca afecţiunea de la genunchi. Cartilajul de la ambii genunchi e foarte deteriorat, e o accidentare similară cu cea suferită de Nadal şi n-a vrut să facă aceeaşi greşeală ca el. N-a vrut să joace cu dureri şi după să lipsească un an. Serena şi-a reluat antrenamentele la începutul acestei săptămîni. Încercăm să facem antrenamentele în aşa fel încât să fie 100%“, a adăugat Mouratoglou.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani