Serena bagă spaima în rivalele ei la US Open. Ce a declarat după victoria cu Şarapova şi la ce bilanţ incredibil a ajuns

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serena Williams are 37 de ani şi a câştigat tot ce se putea în tenisul feminin. Mai intră pe teren doar cu gândul de a-şi mări numărul trofeelor de Grand Slam. Acum are 23.

Serena Williams (8 WTA) a spulberat-o pe Maria Şarapova (87 WTA) în 60 de minute şi, dincolo de scorul categoric cu care s-a încheiat partida, a impresionat jocul americancei.

Aceasta a servit impecabil şi a returnat nişte lovituri magnifice, fiind cu mai multe clase peste Şarapova. De altfel, după succesul de la US Open, Serena a bifat a 19-a victorie consecutivă împotriva Mariei! Vorbim de o serie incredibilă care a început în 2005!

După accederea în turul II, Williams a şi explicat cum a reuşit să atingă un nivel impresionant în confruntarea cu Şarapova, insistând că problemele ei medicale au cam dispărut.

Ce a spus Serena Williams?

*De fiecare dată când ajung în faţa ei (n.r. – Mariei Şarapova), reuşesc să-mi fac jocul cel mai bun.

*Am spus-o de fiecare dată, nu ştiu cum se întâmplă, dar mingile returnate de ea cad exact acolo unde îmi doresc eu. Nu ştiu, totul iese perfect pentru mine.

*Corpul meu răspunde bine. Mă simt bine. Cu spatele sunt mai OK. De aceea, abia aştept să joc. O să mă distrez aici.

Nu e un drum uşor, n-a fost niciodată. Dar am trecut printr-o operaţie la umăr acum aproximativ patru luni. Să ajung să joc, în sesiunea de seară, la US Open, cu un public încântat de confruntare, e ceva important. Sunt norocoasă că fac parte din asta! Maria Şarapova 87 WTA  
Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară