Serbia cere rejucarea meciului cu Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Federaţiei de Fotbal din Serbia, Tomislav Karadzici, vrea rejucarea meciul cu Italia din din preliminariile Euro 2012, partidă oprită în minutul şase din cauza violenţelor suporterilor sârbi.

"Ne vom întâlni cu preşedintele UEFA, Michel Platini şi cu toţi cei din forurile de conducere al fotbalului pe 18 octombrie şi o să cerem reluarea jocului cu Italia", a declarat Tomislav Karadzici.
Meciul Italia - Serbia, disputat la Genoa, a fost întrerupt de arbitru în minutul şase, iar principala explicaţie privind acest "atac" al fanilor sârbi provine din zona politică. Steagul Albaniei a fost ars de sârbi în tribune,  trimiţând imediat săgeţi la mediatizata şi delicata problemă a independenţei regiunii faţă de Serbia. De altfel, în aceste zile, secretarul de stat american Hillary Clinton, soţia fostului preşedinte american Bill Clinton, se află în Kosovo pentru a sprijini independenţa provinciei.

Alături de asta, fanii sârbi, majoritari susţinători ai Stelei Roşii din Belgrad, au manifestat şi la adresa actualului preşedinte al federaţiei, fost preşedinte al lui Partizan Belgrad, care este acuzat de compromitrea campionatului intern.

În aceste incidente, 17 sârbi au fost arestaţi, 20 au fost răniţi, iar alţi 138 de ultraşi au fost identificaţi.



Mai multe pentru tine:
„Înțepături” între profesori pe tema creșterii normei. „Cum fac învățătoarele cele două ore remediale?” vs „Câinele moare de drum lung”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
21 septembrie, ziua în care s-a născut Dem Rădulescu
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris