Sepsi OSK s-a calificat în finala Cupei României, după ce i-a bătut pe clujenii de la CFR cu 3-0

0
Publicat:

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima semifinală.

Finala este programată în data de 24 mai. Foto: Sportpictures (Arhivă)

Deţinătoarea trofeului s-a impus prin golurile marcate de Nicolae Păun (10), Marius Ştefănescu (29) şi Mario Rondon (81), scrie Agerpres.

Scorul putea fi şi mai mare, dar Sepsi OSK a ratat două penalty-uri. La primul, acordat după un fault al lui Andrei Burcă asupra lui Pavol Safranko, Cosmin Matei a trimis în bară (44), iar la al doilea, dictat după un henţ al lui Christopher Braun, portarul Simona Scuffet a respins şutul lui Marius Ştefănescu, însă venezueleanul Rondon a urmărit mingea şi a marcat.

CFR, care a făcut unul dintre cele mai slabe meciuri ale sale din acest sezon, a jucat mai bine de o repriză în zece oameni, fundaşul Andrei Burcă fiind eliminat în min. 43.

La CFR Cluj a debutat tânărul atacant gambian Mustapha Jah (19 ani), introdus pe teren în min. 88.

Joi seara va avea loc cealaltă finală, Universitatea Cluj - UTA Arad (ora 19:00).

Finala este programată în data de 24 mai, pe Stadionul Municipal din Sibiu.

  ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - FC CFR 1907 Cluj 3-0 (2-0), Sepsi Arena OSK - Sfântu Gheorghe

Au marcat: Nicolae Păun (10), Marius Ştefănescu (29), Mario Rondon (81).Cosmin Matei (Sepsi OSK) a ratat un penalty în min. 44 (bară).

Marius Ştefănescu (Sepsi OSK) a ratat un penalty în min. 81 (a apărat Simone Scuffet).

Cartonaş roşu: Andrei Burcă (CFR, 43).

Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Ciprian Florin Danşa (Satu Mare); al patrulea oficial: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova).

Arbitru video: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitru asistent video: Szabolcs Kovacs (Carei).

Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Vlad Căluşer (Bucureşti) - FRF.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani