Semne bune pentru Steaua. Genunchiul lui Florin Costea a rezistat la Testul Isokinetik

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Costea se simte tot mai bine după operaţia suferită la genunchiul stâng. Oficialii Stelei pregătesc cu minuţiozitate momentul în care atacantul va reintra pe gazon şi va debuta astfel şi în tricoul roş-albastru. „Nu contează ce-a fost, am uitat prin ce am trecut cu această accidentare. Acum mă gândesc doar la ce va fi. De aceea nu mai am răbdare până la momentul în care voi debuta pentru Steaua“, a spus Costea pentru

Transferul-verii la Steaua a fost fără îndoială cel al lui Florin Costea. Fotbalistul, văzut ca soluţia salvatoare pentru atacul roş-albaştrilor, este foarte aproape de a debuta pentru noua sa echipă. Joi, Radu Paligora, medicul Stelei, dar şi ceilalţi membri din staff-ul său, au mers împreună cu Florin la o clinică privată pentru a-i testa jucătorului genunchiul stâng, cel la care a fost operat anul trecut.. Iar parametrii au ieşit foarte bine. „Hai să-l facem cât mai repede, ard de nerăbdare să aflu dacă sunt ok“, a spus Costea. „Puterea piciorului drept la extensie, adică atunci când lucrează muşchiul cvadriceps, e de 377 de waţi, cel stâng 375, deci e bine“, a explicat Horia Codorean, unul dintre cei doi preparatori ai Stelei. „Deci intru repede, da? Când e meciul România - Franţa, la 6 septembrie? Deci, am şanse să joc atunci?“, a completat Florin Costea pentru „Gazeta Sporturilor“

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”