Seară fără stele în Liga Campionilor: meciuri demne de Liga Europa, rezultate nespectaculoase. Real, fără milă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Etapa a treia din faza grupelor a început cu opt confruntări dintre care vreo jumătate au fost de mâna a doua cu formaţii fără tradiţie în această competiţie.

Oricât de pasionat ai fi de fotbal, e greu să te entuziasmezi pentru un Leicester - FC Copenhaga, Dinamo Zagreb - Sevilla sau Leverkusen - Tottenham.

Aşa că, probabil, cei mai mulţi dintre microbişti au urmărit, marţi seara, Real Madrid - Legia Varşovia din dorinţa de a vedea la lucru vedete precum Ronaldo, Bale şi Benzema. Din păcate, nici acest meci n-a fost unul palpitant, fiind evident că madrilenii se vor impune, acasă, în faţa unei echipe care s-a prezentat pe „Santiago Bernabeu“ cu un bilanţ catastrofal în precedentele 15 jocuri din acest sezon: trei victorii, trei remize, nouă înfrângeri.

Polonezii au fost „carne de tun“ în Spania, chiar dacă au avut prima mare ocazie a meciului, lovind bara. Apoi însă, Real s-a dezlănţuit şi s-a impus, fără probleme, scor 5-1, într-o partidă în care Ronaldo n-a marcat, dar a oferit două pase de gol.

VEZI GOLURILE MECIULUI


Liga Campionilor, marţi

ŢSKA Moscova - Monaco 1-1
Traore 34 / Silva 87

Leverkusen - Tottenham 0-0

Sporting Lisabona - Dortmund 1-2
Bruno Cesar 67 / Aubameyang 9, Weigl 43

Real Madrid - Legia Varşovia 5-1
Bale 16, Jodlowiek 19-autogol, Asensio 37, Vazquez 68, Morata 84 / Radovici 22-penalty

Leicester - FC Copenhaga 1-0
Mahrez 40

Club Brugge - FC Porto 1-2
Vossen 12 / Layun 68, Andre Silva 90+2-penalty

Dinamo Zagreb - Sevilla 0-1
Nasri 37
La gazde, Alex Măţel a rămas pe banca de rezerve.

Lyon - Juventus 0-1
Cuadrado 76

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie