Se ştie prima finalistă de la Turneul Campioanelor. Rezultatul o avantajează pe Simona Halep

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatul din prima semifinală a Turneului Campioanelor, de la Singapore, îi face un mare serviciu Simonei Halep.

Daneza Caroline Wozniacki, locul 6 WTA, a învins-o în două seturi pe Karolina Pliskova, locul 3 mondial, scor 7-7, 6-3 şi s-a calificat în finala Turneului Campioanelor. Graţie eliminării jucătoarei din Cehia, Simona Halep va rămâne pe primul loc în lume cel puţin pănă la începutul anului 2018. 

Românca este a treisprezecea jucătoare care reuşeşte să ocupe locul 1 mondial la finalul sezonului, de la introducerea ierarhiei computerizate, în 1975.

Chiar dacă a părăsit competiţia de la Singaopre după faza grupelor, Halep nu mai poate pierde această poziţie, deoarece Muguruza, Pliskova şi Svitolina, care o puteau ajunge, au fost eliminate şi ele.

La ora 14.30 începe la Singapore a doua semifinală, care le aduce faţă în faţă pe americanca Venus Williams, locul 5 WTA, şi sportiva franceză Caroline Garcia, locul 8 WTA.

Simona Halep este de trei săptămâni pe locul 1 WTA. Ea a urcat în premieră pe această poziţie la 9 octombrie, după finala jucată la China Open. Ea se va menţine pe locul I cel puţin încă 11 săptămâni.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”