Se măreşte lista celor batjocoriţi de Perez: „Guti, un idiot, Figo, fiu de c***ă“. Cum se apără preşedintele lui Real

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luis Figo

Ziarul spaniol El Confidencial continuă seria dezvăluirilor despre actualul preşedinte al clubului Real Madrid, Florentino Perez.

Publicaţia iberică este deţinătoarea unor înregistrări audio cu Florentino Perez, făcute în perioada 2006-2012, în care oficialul grupării foloseşte, în cadrul unor discuţii private, un limbaj birjăresc la adresa mai multor fotbalişti şi antrenori legendari ai clubului.

După ce, zilele trecute, au fost făcute publice opiniile fără perdea despre Raul, Iker Casillas, Cristiano Ronaldo, José Mourinho şi Vicente del Bosque, astăzi le-a venit rândul lui Raul şi Guti să afle ce gândea cu adevărat despre ei personajul care a condus clubul mai bine de 18 ani.

Despre Luis Figo 

„El distruge echipa. Cel mai bun a fost Zidane, făr îndoială. Figo a fost un fiu de c***ă, ca Raul. Ei doi au fost cei mai răi”.

Despre Jose Maria Gutierrez Hernandez (Guti)

„Este ca o capră, cel mai rău duşman al său. Ser o merită pentru că vrea să angajeze un idiot, la fel şi Cope. Îi va lăsa «atârnaţi», nu va merge”

*Ser şi Cope, două companii care îşi doreau să îl angajeze pe fostul fotbalist pe postul de analist. 

Dezvăluirile apărute în spaţiul public au generat o avalanşă de reproşuri la adresa lui Florentino Perez, iar clubul madrilen a fost nevoit să vină cu precizări. „În 2011, ziaristul Jose Antonio Abellan s-a întâlnit cu vicepreşedintele Eduardo Fernández de Blas, la restaurantul Combarro, şi i-a cerut 10 milioane de euro pentru a face să dispară înregistrările audio compromiţătoare, făcute într-un mod ilegal" este explicaţia furnizată de clubul din capitala Spaniei, conform gsp.ro.

Citeşte şi

Perez aruncă Real Madrid în aer: „Raul şi Casillas, cei mai mari escroci, Ronaldo, imbecil şi leneş, Del Bosque, un prost“

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică