Prădătorii sexuali de la catedră. Cazuri de comportament deviant al unor profesori faţă de copile de 7-12 ani
0Periodic, învăţământul românesc, unul plin de carenţe şi criticat continuu din motive întemeiate, este bulversat şi de alte scandaluri, unele dintre ele căpătând aspect penal. Nu face notă discordantă nici sistemul de educaţie din Neamţ, în centrul atenţiei opiniei publice fiind profesori care şi-au uitat menirea.
Au fost situaţii când cadre didactice au fost prinse că luau mită sau pretindeau alte favoruri materiale pentru a promova elevi, că măsluiau teze la diferite examene pentru cine trebuia, iar într-un caz acuzatul era traficant de ţigări. În unele speţe, cei de la catedră au fost inculpaţi pentru infracţiuni de natură sexuală.
Cel mai recent este de dată recentă. Pe 5 iulie 2021, Judecătoria Piatra Neamţ a decis arestarea lui Ştefan Burlacu, de 28 de ani, un profesor de sport care cochetase şi cu arbitrajul în fotbalul de Liga 3, acuzat fiind de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală. Cel în cauză ar fi avut un comportament deviant faţă de cinci eleve de la clasele unde preda, ele având vârste între 7 şi 12 ani.
Profesorul avea ore la două şcoli şi un liceu. Cercetările au demarat pe 25 iunie, când părinţii unei fete de 11 ani, elevă în clasa a IV-a, au sesizat conducerea şcolii şi apoi anchetatorii, după ce au descoperit în telefonul fiicei mesaje cu tentă sexuală. Odată demarate investigaţiile, acestea aveau să
arate că minora nu era singura victimă. Acesta a transmis pe o reţea de socializare mai multe mesaje cu caracter obscen, altor eleve făcându-le avansuri sexuale directe, „pipăindu-le“.
„Un bărbat ar fi transmis prin intermediul unei reţele de socializare unor minore, mai multe mesaje cu conotaţii sexuale. Totodată, persoana în cauză, în calitate de profesor ar fi manifestat un comportament neadecvat cu tentă sexuală, faţă de mai multe minore, eleve la unitatea de învăţământ unde acesta era încadrat“, declara Georgiana Moşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.
Proful de mate' dorea poze nud de la o liceancă
La începutul acestui an, profesorul Cătălin Pipirigeanu era în centrul unui scadal cu tentă sexuală, fiind acuzat că a agresat o elevă de la Liceul Dimitrie Leonida din Piatra Neamţ, frapând şi comportamentul acestuia. Împotriva acestuia au declanşate două anchete, una penală, pentru hărţuire sexuală şi alta disciplinară.
Unul dintre mesajele trimise de către frofesor elevei sale FOTO Rise Project
„Relaţia“ profesor - elevă a început pe Facebook, după ce tânăra de 21 ani, de la cursurile serale, a aceptat o „cerere de prietenie“, iar după dialoguri banale iată ce dorea cadrul didactic: „Credeam
că trimiţi o poză cu tine goală, că de matematică sunt sătul. (...) O poză incendiară ar mai înfrumuseţa zilele mele de om trecut de 45. Mai am vreo 20 de de ani şi aştept pensia“
La un moment dat, exasperată de insistenţele cadrului didactic, tânăra a prezentat conducerii liceului conţinutul convorbirilor, cel vizat a fost sfătuit să înceteze, dar nu s-a luat nicio măsură, considerându-se că era vorba despre dialoguri între două persoane adulte, care nu s-au petrecut în incinta şcolii.
Aflând că a fost „pârât“, profesorul Cătălin Pipirigeanu s-a dezlănţuit la adresa elevei, folosind, tot pe
Facebook, invective şi jigniri: „Spor la mârşăvii, jigodie ordinară! Nici o şcoală nu are ore după ora 8 seara... de aceea nu pot fi tras la răspundere ce ştoarfă agăţ după 8 seara! (...) Eu propuneam o
soluţie rezonabilă... dar cu o handicapată curvă ca tine (aşa cum singură mi-ai spus!) nu avem ce negocia“.
Dascălul în culpă şi-a dat demisia de la Liceul Leonida, iar de la două şcoli unde mai preda i s-a desfăcut contractul de muncă. A contestat deciziile, iar recent a avut câştig de cauză, o instanţă de Contencios administrativ de la Tribunalul Neamţ considerând că măsura a fost abuzivă. Sentinţa nu este definitivă.
De pe scena unor concursuri naţionale, condamnat pentru pornografie infantilă
Acum patru ani, Lucian Darie, de 44 de ani, fost profesor de canto la un club al copiilor din Piatra Neamţ, era condamnat definitiv de Curtea de Apel Bacău la 5 ani şi 2 luni de închisoare, fiind găsit vinovat de pornografie infantilă prin sisteme informatice şi corupere sexuală. În primă instanţă, la Tribunalul Neamţ, acuzatul primise 3 ani şi 11 luni de detenţie.
Instanţa mai stabilise că acesta, timp de doi ani după executarea închisorii, nu avea voie să fie profesor, tutore sau curator şi să plătească celor două victime minore 10.000 de lei, respectiv 16.320 de lei. Faptele au avut loc din noiembrie 2013 şi până pe 24 martie 2014, când mama uneia din părţile vătămate a anunţat anchetatorii, după ce a aflat detalii şocante de la fiica sa, care i-a relatat „aspecte“ de la orele susţinute în particular. Pentru că minora îi spunea lucruri pe care nu ar fi avut de unde să le ştie decât dacă i-ar fi arătat cineva, mama a decis să sesizeze anchetatorii.
Bărbatul a profitat de calitatea de profesor şi în repetate rânduri a efectuat acte cu caracter sexual
explicit în prezenţa a două minore. „Suspectul a dezbrăcat victimele şi a exercitat acte concrete de natură sexuală în prezenţa acestora, constând inclusiv în vizionarea unor filme cu caracter
pronografic, dezbrăcarea suspectului în prezenta minorelor şi masturbarea acestuia", se arata într-un comunicat DIICOT.
Ceea ce se întîmpla la „cursuri“ a fost filmat de acuzat cu două telefoane mobile, iar imaginile au fost arhivate şi păstrate acasă, pe calculatorul personal. Imediat cum a aflat că a fost reclamat, el a încercat să şteargă toată arhiva cu imagini deocheate, dar acestea au fost recuperate percheziţia informatică. De la inculpat a fost ridicat şi un stick de memorie, într-un fişier fiind 531 de fişiere tip imagine, marea majoritate a acestora ilustrînd materiale pornografice explicite cu minore. Profesorul de canto participa cu ani în urmă la concursurile „Vocea României“ şi „Românii au talent“, evoluând şi la alte posturi de televiziune.
Vă mai recomandăm să citiţi:
Un interlop, ultraj în sala de judecată. Magistrat înjurat ca la uşa cortului de Merişor, un individ urmărit general
Strania stafie de pe cerul Ceahlăului. Fenomen rar, Gloria - Spectrul Brocken, surprins la cabana Dochia