Se mai fac blaturi? Omul care a condus fotbalul românesc, timp de 24 de ani, a vorbit despre corupţia din Liga I

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu apropierea finalului de sezon, campionatul s-a incins şi, din nou, au apărut suspiciunile legate de existenţa unor jocuri murdare.

Iar cele mai mari suspiciuni se leagă de modul în care anumite echipe au reuşit să iasă din zona „nisipurilor mişcătoare“, în timp ce Rapid s-a înfipt acolo şi din cauza unor rezultate de Dosarele X, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a rămas şi el uimit de modul în care giuleştenii au ajuns cu un pas în „B“.

„Am văzut Rapidul cu Craiova. Nu poţi, la 1-0, în minutul 70, să mai pierzi acel meci. S-au făcut nişte greşeli impardonabile în teren şi, dintr-o echipă care era salvată, e acum aproape retrogradată“, a comentat Sandu la Digi Sport.

Totuşi, el nu crede că suspiciunile legate de existenţa unor jocuri de culise sunt întemeiate. „Terminaţi cu astea! Dacă e să corupi, cu ce corupi, cu bani, nu? Dacă nu sunt bani cu ce să corupă ăştia? Ei n-au bani să-şi plătească jucătorii sau propriii angajaţi. Asta e valoarea, ăsta e nivelul“, a continuat Sandu.

El s-a referit şi la Ionuţ Negoiţă, finanţatorul celor de la Dinamo, care l-a acuzat pe Ştefan Bărboianu că ar fi trântit derby-ul cu Steaua.

„Negoiţă ar trebui să prezinte probele, documentele şi atunci cel care a comis o faptă prin care încalcă legea ar trebui să fie responsabil. Ar trebui să probeze, pentru că altfel acel jucător nu va mai fi băgat în seamă de nimeni. S-ar putea ca acel jucător să fie blamat şi să nu mai fie angajat“, a declarat Sandu.

Întrebat cum vede faptul că şase echipe vor ajunge în liga secundă, după acest sezon, fostul preşedinte FRF a spus: „Şase echipe retrogradate e un efort foarte mare. Sigur că nivelul e scăzut şi partea financiară e o problemă foarte importantă, iar restructurarea trebuia să se întâmple, dar poate că în doi, trei paşi“.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG