Se cere tragerea la răspundere a lui Mircea Lucescu pe subiectul Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se încinge lupta pe tema Steaua-FCSB. Tranșat de instanțele de judecată, subiectul este evitat de Comisia de Disciplină a FRF, care nu a intervenit împotriva celor care o numesc Steaua pe FCSB, unele persoane fiind oficiali, precum selecționerul Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu, pus la colț FOTO Adevărul

Marius Lăcătuș (60 de ani), 10 titluri de campion cu Steaua, apoi antrenor la echipa lui Gigi Becali, a reacționat după conflictul apărut între echipa Steaua și selecționerul Mircea Lucescu (79 de ani), rival tradițional al Stelei.

Pe Lăcă îl deranjează pasivitatea FRF

Ce mă deranjează cel mai tare e că nimeni de la FRF nu-i atrage atenția domnului Lucescu. Domnul Lucescu e un angajat al Federației. Acolo, președintele, vicepreședintele ar fi trebuit să-i atragă atenția să nu mai pronunțe Steaua în loc de FCSB. Reacția celor de la CSA Steaua e una normală și justificată.

E normal și civilizat să atragi atenția prima dată. Cei de la clubul Steaua au ținut cont și de numele Lucescu și au vrut să regleze aceste lucruri amiabil.

Chiar dacă te cheamă Lucescu, nu ești mai presus de nimeni. Când te duci la interviu, la declarații, nu ești persoană privată. Când faci niște declarații publice, nu toți suporterii au reacții pozitive. Unii sunt mai pătimași.

Probabil și suporterii sunt deranjați că domnul Lucescu tot insistă că FCSB este Steaua. E bine ca atunci când cineva face același lucru de mai multe ori, să fie sancționat. Trebuie să fie dat în judecată! Trebuie să înceapă de undeva.

Cei din FRF chiar nu pot avea o discuție cu domnul Lucescu? Ar trebui să îi spună cum stau lucrurile”, a declarat Marius Lăcătuș, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport 1.

Fotbalist cu 84 de meciuri la națională, „Fiara” a debutat pentru România chiar sub comanda lui Mircea Lucescu, pe 7 februarie 1984, într-un amical cu Algeria, scor 1-1.

Cum se apără Mircea Lucescu

Mircea Lucescu se apără spunând că este o persoană privată și poate spune oricui oricum, ceea nu este adevărat: are funcție oficială, cea de selecționer.

Cum crede cineva că un raport de 50 de ani între Dinamo și Steaua dispare așa ușor? Steaua e un brand național, nu doar al clubului. Nu poți să o desființezi de la o zi la alta. Aici e un palmares, oameni care au muncit pentru asta.

Gândiți-vă la cei care au muncit pentru renumele clubului Steaua! Să facă o echipă puternică. Steaua să se întoarcă Ghencea! Mie îmi e greu și greu să pronunț FCSB. Înseamnă Fotbal Club Steaua București. E același lucru. Nu mai spun FC și B și spun doar Steaua. Nu mă interesează decizia instanței. Eu sunt persoană particulară”, a declarat Mircea Lucescu.

În discuție s-a implicat și rivalul Anghel Iordănescu, care a punctat: „Din punctul meu de vedere, selecționerul a făcut o greșeală. În primul rând, el nu este o persoană particulară, el este un oficial. Domnia sa a făcut afirmația că nu e de acord cu decizia judecătorească. Nu vrea să se certe cu patronul Stelei (n.r. FCSB), cu Gigi Becali. Nu vrea să aibă vreun divergent cu el”, a spus Anghel Iordănescu.

Ștefan Iovan, Adrian Bumbescu, Tudorel Stoica și Victor Pițurcă sunt alți foști mari steliști trecuți cu arma și bagaje în tabăra Armatei.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie