Scrisorile în care Maria Olaru povestea cum Bellu şi Bitang o băteau sunt în mâinile altei gimnaste: „Am totul. Celorlalte le e frică să spună adevărul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Povestirile Mariei Olaru din volumul biografic „Preţul aurului. Sinceritate incomodă” au fost confirmate şi de o altă fostă mare gimnastă.

Într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, Ecaterina Szabó, vedeta ediţiei din 1984 a Jocurilor Olimpice, a povestit câteva episoade cutremurătoare. 

„Îmi aduc foarte bine aminte de culoarea adidasului domnului Béla Károlyi. Mai luam şi câte un adidas în fund, să nu zic altele. Când era gimnastă, Maria îmi trimitea mai multe scrisori despre comportamentul pe care-l aveau doamna Bitang şi domnul Bellu cu ea. Cum o jigneau, cum o băteau...Am totul. Scrisorile pe care le-am primit de la Maria le-am scanat şi le-am trimis persoanei care trebuie să le vadă. Celorlalte gimnaste le e frică să spună ce s-a întâmplat şi nu vor să-şi pună lumea în cap. Nadia Haţegan a zis că nu vrea să intervină, dar şi ea a trecut prin aceste chinuri. Îi e frică să spună ceva acum. Cel mai greu în ziua de azi e să rămâi om curat”, a spus fosta mare campioană. 

„O susţin pe Maria. Şi eu am trecut pe acolo şi am avut parte de astfel de tratamente. Îmi pare rău că a trebuit să se ajungă aici şi că încă sunt persoane care nu cred. Celelalte gimnaste nu pot vorbi de frică. Sunt foarte puţine care au curajul ăsta. Maria e considerată oaia neagră a gimnasticii. Am fost abuzată fizic, la lot”, a declarat şi Oana Petrovschi. 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort