Schimbare în lotul României pentru meciurile cu Lituania şi Serbia. Cine este ultimul fotbalist la care a apelat Contra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul Cosmin Contra a decis să facă o schimbare pe lista convocărilor preliminare pentru partidele pe care echipa naţională le va disputa în octombrie, în Liga Naţiunilor.

Gabriel Tamaş, 34 de ani, îl înlocuieşte pe Valerică Găman. Fundaşul celor de la Al-Shabab a invocat probleme personale, iar selecţionerul s-a reorientat.

Reprezentativa României va disputa în luna octombrie alte două jocuri în Liga Naţiunilor UEFA, noua competiţie oficială care a debutat în septembrie.

Pe 11 octombrie, de la ora 21:45, tricolorii vor juca la Vilnius împotriva Lituaniei, pentru ca trei zile mai târziu, pe 14 octombrie, de la ora 16:00, să întâlnească Serbia pe Arena Naţională.

Lotul final, care va include şi numele jucătorilor din campionatul intern convocaţi, va fi anunţat ulterior.

Lista convocărilor preliminare este următoarea:
Portari: Ciprian Tătăruşanu (FC Nantes, 53/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niţă (Sparta Praga, 2/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0)

Fundaşi: Cristian Săpunaru (Kayserispor, 29/0), Alin Toşca (PAOK Salonic, 13/0), Gabriel Tamaş (Hapoel Haifa, 65/3)

Mijlocaşi: Răzvan Marin (Standard Liege, 12/1), Adrian Stoian (Crotone, 2/0), Paul Anton (Krylia Sovetov, 5/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 37/4), Dorin Rotariu (AZ Alkmaar, 7/1), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 24/9), Constantin Budescu (Al-Shabab, 12/5), Alexandru Maxim (Mainz, 30/2)

Atacant: Claudiu Keşeru (Ludogoreţ, 25/6)

S-au jucat:
• 7 septembrie | România – Muntenegru 0-0, Lituania – Serbia 0-1 (D. Tadić 38-pen.)
• 10 septembrie | Serbia – România 2-2 (Mitrović 26, 63 / Stanciu 48-pen., Ţucudean 68), Muntenegru – Lituania 2-0 (Savić 34-pen., Janković 35)

Programul următoarelor meciuri:
• 11 octombrie | Lituania – România, Muntenegru – Serbia (ora 21:45)
• 14 octombrie | România – Serbia (Arena Naţională, ora 16:00), Lituania – Muntenegru (ora 21:45)
• 17 noiembrie | Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45) – stadion “Ilie Oană”, Ploieşti
• 20 noiembrie | Serbia – Lituania, Muntenegru – România (ora 21:45)

Despre formatul Ligii Naţiunilor:
• Câştigătoarele grupelor vor promova în seria superioară a ediţiei următoare, ultimele clasate retrogradând în seria inferioară.

• Pe 2 decembrie 2018 are loc tragerea la sorţi pentru preliminariile Euro 2020. Cele şase urne valorice vor fi stabilite exclusiv pe baza performanţelor din grupele Ligii Naţiunilor. În seria României, câştigătoarele celor patru grupe alături de cele mai bune două ocupante ale locurilor secunde vor fi în a treia urnă valorică pentru tragerea la sorţi a preliminariilor Euro 2020. Celelalte echipe vor fi în urna a patra valorică.

• Preliminariile Euro 2020 se desfăşoară în perioada martie-noiembrie 2019. Cel mai bine clasate echipe în cele patru grupe din Seria C a Ligii Naţiunilor, care nu s-au calificat deja la Euro 2020 prin intermediul preliminariilor, merg în play-off-ul Ligii Naţiunilor (martie 2020).

• Cele 4 echipe din play-off vor disputa semifinale într-o singură manşă (pe terenul echipei cu linie de clasament mai bună în grupele Ligii Naţiunilor), iar finalistele se vor duela într-o singură manşă (gazda va fi trasă la sorţi). Câştigătoarea se califică la Euro 2020.

Mai multe pentru tine:
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu