Scăpăm de Benzema şi Ribery?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul francez al sănătăţii şi sportului, Roselyne Bachelot, ne dă speranţe pentru meciul de la 9 octombrie, din preliminariile Europeanului din 2012.

Aceasta se împotriveşte vehement convocării lui Franck Ribery şi a lui Karim Benzema la naţionala Franţei pe perioada desfăşurării procesului în care aceştia sunt audiaţi pentru scandalul sexual cu prostituata minoră, Zahia Dehar.

„Cred în nevinovăţia celor doi, dar s-ar crea o situaţie dificilă dacă o persoană aflată sub investigaţii este eligibilă pentru a juca în naţionala Franţei", a declarat doamna Bachelot pentru postul de radio „Europe 1".

Declaraţia nu i-a picat deloc bine lui Laurent Blanc, noul selecţioner al „cocoşilor". Acesta este deranjat de perspectiva de a nu se putea baza pe cei mai bine cotaţi jucători ai săi în partidele cu România, Albania, Belarus, Bosnia şi Luxemburg.

„Trebuie să respectăm prezumţia de nevinovăţie a celor doi şi interesul naţionalei. Ribery şi Benzema sunt doi fotbalişti care pot avea o influenţă decisivă asupra echipei Franţei", a replicat Blanc.

Astfel, în vederea meciurilor oficiale, selecţionerul francez ar putea fi nevoit să le găsească înlocuitori lui Ribery şi Benzema. Desigur, asta până când justiţia va da verdictul în cazul celor doi. Valbuena şi Ben Arfa (amândoi la Marseille) sunt doi candidaţi pentru înlocuirea lui Ribery, în timp ce postul atacantului de la Real Madrid ar putea fi ocupat fie de Gignac (Toulouse), fie de Gomis (Lyon).

Franck Ribery la echipa naţională

-48 de selecţii
-7 goluri
-A jucat la CM 2006 şi 2010 şi la CE 2008

Karim Benzema la echipa naţională

-27 de selecţii
-8 goluri
-A jucat la CE 2008

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model