Scandalul interviului fals cu Michael Schumacher: Ce a pățit redactorul-șef al revistei Die Aktuelle

0
Publicat:

Editorul-şef al tabloidului german Die Aktuelle care a publicat un fals interviu cu fostul campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher, generat cu ajutorul unui software de inteligenţă artificială (AI), a fost demis vineri de grupul media Funke, informează DPA.

Michael Schumacher nu a mai avut nicio apariție publică de aproape 10 ani. Foto Instagram

De asemenea, grupul Funke, care editează acest tabloid, a prezentat scuze publice familiei Schumacher. "Acest articol de prost gust şi amăgitor nu ar fi trebuit să fie publicat niciodată. El nu corespunde în niciun fel cu standardele jurnalistice pe care noi - şi cititorii noştri - le aşteptăm din partea unui grup media precum Funke", a declarat într-un comunicat de presă Bianca Pohlmann, directoarea diviziei de reviste din cadrul grupului german.

Anne Hoffmann, editorul-şef al tabloidului Die Aktuelle a fost "eliberată din funcţie începând de astăzi", precizează acelaşi comunicat. Ea coordona activităţile editoriale în cadrul acelui tabloid din anul 2009.

Revista Die Aktuelle a publicat un interviu ”de senzație mondială” cu Michael Schumacher

Articolul publicat miercuri în Die Aktuelle a stârnit un val de controverse în mass-media din Germania şi, totodată, o dezbatere despre pericolele generate de inteligenţa artificială. Prima pagină a revistei a prezentat miercuri o fotografie a lui Michael Schumacher, însoţită de titlul următor: "Michael Schumacher: Primul interviu!".

Dacă pe prima pagină era un indiciu mai mic: "Pare înşelător de real", în interiorul revistei, era mult mai clar faptul că tabloidul se referea la un fals interviu, generat de un site care utilizează un software AI.

Familia fostului pilot dă revista în judecată

Mulţi fani şi-au dat însă seama foarte repede că interviul era complet fals, întrucât Michael Schumacher trăieşte într-o izolare mediatică totală după ce a suferit un grav traumatism cranian în urma unui accident de schi produs în 2013. Accidentul l-a lăsat pe fostul campion mondial de Formula 1 cu sechele medicale severe şi de lungă durată, iar starul german nu a mai fost văzut de atunci în public.

Articolul includea citate atribuite lui Schumacher, în vârstă de 54 de ani, care se refereau la viaţa lui de familie după accident şi la starea sa de sănătate. Familia lui Michael Schumacher a anunţat că intenţionează să depună plângere în justiție împotriva revistei germane Die Aktuelle.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”