Scandal monstru pe tema vaccinării: Au „transpirat“ în presă restricţiile pentru Australian Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Novak Djokovici, deţinătorul trofeului la Australian Open, refuză să zică dacă e vaccinat sau nu

Nu doar în România discuţiile privind vaccinarea stârnesc dezbateri aprinse. Din păcate, asistăm la o situaţie destul de controversată, la nivel global.

Australian Open 2022 (17-30 ianuarie) se apropie, urmând a fi primul eveniment sportiv major, la un an după ce vaccinurile COVID-19 au apărut pe piaţă. 

În absenţa dozelor care oferă imunitate împotriva formelor severe ale bolii, organizarea primului Grand Slam al anului a fost mult mai uşoară. Dintr-un simplu motiv şi anume că toţi participanţii s-au supus unui set de reguli. Acum însă, pentru că s-a creat această prăpastie între vaccinaţi şi nevaccinaţi, situaţia s-a inflamat. Iar un e-mail primit de jucătoarele de tenis, care tocmai a apărut în presa mondială prin intermediul jurnalistului Ben Rothenberg („The New York Times“), a pus gaz pe foc.

Concret, în documentele publicate de Rothenberg se vede, în primul rând, că cei vaccinaţi şi cei nevaccinaţi vor avea parte de tratamente complet diferite. Iată câteva detalii.

Ce se întâmplă cu participanţii vaccinaţi

*Pot sosi în Australia oricând după data de 1 decembrie.

*Trebuie să facă un test PCR cu maximum 72 de ore înainte de a porni spre Australia.

*Trebuie să facă alt test la 24 de ore după sosire.

*Sunt scutiţi de carantină şi de „bula sanitară“.

*Vor avea o liberatate totală de mişcare.

Ce se întâmplă  cu participanţii  nevaccinaţi

*Pot sosi în Australia oricând după data de 1 decembrie, dar vor începe o carantină dură de 14 zile, imediat după sosire. 

*Trebuie să facă un test PCR cu maximum 72 de ore înainte de a porni spre Australia.

*Trebuie să fie testaţi, periodic.

*Vor sta într-o „bulă sanitară“ şi, după ce vor ieşi din izolare, nu vor avea voie să părăsească complexul „Melbourne Park“, care găzduieşte Australian Open.

Reacţii acide din Australia

După ce informaţiile obţinute de Ben Rothenberg au „transpirat“ în presă, un scandal mare a apărut în Australia. Asta deoarece, localnicii sunt revoltaţi că cetăţenii nevaccinaţi ai acestei ţări nu mai pot intra în Australia, în timp ce jucătorii de tenis nevaccinaţi vor avea un tratament diferit.

Potrivit articolelor din presa internaţională, forma finală şi oficială a condiţiilor de participare la Australian Open 2022 urmează să fie anunţată, în următoarele zile.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”