Scandal la meciul Croaţia - Italia. O zvastică a fost imprimată pe gazon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zvastica de pe teren / FOTO DigiSport.ro

Federaţia Croată de Fotbal şi-a cerut scuze după ce, vineri seară, la meciul cu Italia, din preliminariile Campionatului European din 2016, pe teren a fost vizibilă o svastică.

"Este un act de sabotaj şi o infracţiune. Aşteptăm ca poliţia să îi identifice pe cei care au făcut asta. Este o ruşine nu doar pentru federaţie, pentru toată Croaţia. Din câte am aflat, simbolul a fost imprimat pe gazon cu 24 până la 48 de ore înainte de meci, astfel încât să fie vizibil în timpul partidei. Le cerem scuze tuturor fanilor care au urmărit meciul la televizor, celor două echipe şi oaspeţilor noştri din Italia pentru simbolul nazist", a declarat Tomislav Pacak, purtătorul de cuvânt al forului croat.

Potrivit mirror.co.uk, citat de Mediafax, Pacak a mai afirmat că pentru crearea simbolului nazist s-ar fi folosit un agent chimic. El a precizat că UEFA a fost informată în legătură cu acest incident.

Reprezentativa Croaţiei a remizat vineri, pe teren propriu, scor 1-1, cu naţionala Italiei, în preliminariile Campionatului European din 2016. Meciul s-a disputat fără public, Croaţia fiind sancţionată pentru scandările rasiste ale fanilor la jocul din martie cu Norvegia.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”