Scandal fără sfârşit la Craiova. Mititelu s-a certat şi cu cei din Asociaţia „Ştiinţa Suntem Noi”. Dezvăluiri din culise: „Ilie Balaci pe post de marionetă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Mititelu nu se dezminte! După ce anunţase că va reînscrie Universitatea Craiova în Liga a IV-a, începând din noul sezon, patronul Ştiinţei s-a certat acum cu partenerii săi, cei din Asociaţia „Ştiinţa Suntem Noi”, alături de care anunţase că va porni la drum.

Fanii susţin că Mititelu a încercat să se folosească de ei şi a încercat să se folosească de banii adunaţi pe baza cotizaţiilor în contul echipei. 

Redăm mai jos comunicatul fanilor:

De asemenea in urma acuzelor domnului Adrian Mititelu conform caruia asociatia detine 10.000 de lei in conturi, ii aducem aminte domnului Mititelu faptul ca asociatia are mai multi bani decat specifica dansul si ar fi avut si mai multi daca nu se retragea dreptul de comercializare a produselor cu inscriptia  Universitatea Craiova, FARA NICIUN MOTIV. Totodata ii reamintim domnului Mititelu ca produsele interzise acum de catre dansul au avut o mare cautare, cereri existand si in prezent, suporterii au fost multumiti, in timp ce dansul a prezentat un “proiect” de echipament, fara a exista o comanda reala, ci doar o informare trimisa catre Adidas in Italia in care se specifica intentia de a achizitiona modelul prezentat, cu rugamintea crearii unui pret scazut datorita puterii mici de cumparare din Romania. Acest document a fost realizat de catre presedintele ASSN si secretarul clubului Universitatea Craiova la insistenta domnului Mititelu, deci atunci am fost buni! (sa il fluturam la tv, domnule Mititelu?!)

Buni am fost si cand am prezentat in conferinta de presa proiectul prin care ASSN primea 25% din actiunile FCU in faza initiala, procente odata cu cresterea numarului de membri urmand ca apoi sa devenim majoritari, dar la cateva zile ni s-a impus pentru procentul initial de 25% din actiuni sa avem un numar de 1000 de membri cotizanti. In baza a ce sa cotizeze lumea, domnule Mititelu daca nu semnam nimic? In baza “cuvantului dumneavoastra de onoare”? Domnul Mititelu a propus si impus indirect ASSN fuziunea cu Asociatia Suporterilor create de dansul acum cativa ani pentru primirea actiunilor in cadrul clubului, desi niciodata nu s-a pus problema in acest fel. Conform legilor in vigoare, in cadrul unei fuziuni se preiau si obligatiile asociatiei in cauza, iar ASSN nu a fost informata in niciun fel in ce situatie se afla actuala asociatie a domnului Mititelu. Ii reamintim domnului Mititelu ca acei 10.000 de lei mentionati au fost buni, cand a dorit sa fie imprumutat din conturile ASSN si sa ii returneze peste “2 saptamani” si lovindu-se de refuzul nostru, a doua zi ne-a ridicat dreptul de a produce si vinde produse cu echipa.

Acei “5 membri” de care tot spuneti prin presa domnule Mititelu, sunt acei 5 membri ce au fost abordati de dumneavoastra personal incercand sa ii corupeti sa paraseasca ASSN si sa se inscrie in asociatia dumneavoastra, urmand a racola alti membri din ASSN tot pentru presupusa dumneavoastra asociatie.

Sa va mai amintim si faptul ca l-ati dorit pe domnul Ilie Balaci in club doar pentru imagine si pentru “a atrage lumea” urmand ai oferi doar o functie simbolica si a va descotorosi de acesta dupa “2-3 luni”?!

ASSN nu este o organizare perfecta, fiind inca la inceput de drum, dar de bunele intentii ale noastre ati avut parte si ati abuzat asa cum ati facut cu toti cei ce au trecut peste antipatia fata de dumneavoastra, doar din iubire pentru FC UNIVERSITATEA CRAIOVA. Negocierile dintre ASSN si Adrian Mititelu sunt suspendate pana in momentul respectarii negocierilor intreprinse initial si vor fi reluate doar datorita “dependentei” suporterilor fata de acest “drog”, FC UNIVERSITATEA CRAIOVA, doar in momentul in care o sa doriti o colaborare si nu inca o smecherie pe spinarea unor sufletisti!".

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată