Şase dintr-o lovitură! Jucătoarele naţionalei de handbal au semnat contracte cu liderul Rapid!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rapid

Pe primul loc în campionat, giuleştenii îşi securizează echipa pentru viitorul sezon, cu gândul şi la Liga Campionilor. Cu patru etape înainte de final, Rapid a reuşit să semneze prelungirea contractelor a nu mai puţin de şase jucătoare, cinci dintre ele componente ale naţionalei României.

Astfel, Eliza Buceschi, dorită insistent de cea mai bogată echipă din campionat, CSM Bucureşti, Gabi Perianu, Alexandra Badea, Diana Ciucă, Denisa Dedu, revenită după ce a născut un băieţel, şi Alexandra Trifan, cea mai veche jucătoare din lot, vor juca şi în sezonul următor la gruparea de sub Podul Grant.

„Am petrecut 2 ani minunaţi aici şi cred în continuare în proiect. A fost o plăcere să văd că mă doresc multe echipe, dar nu a fost deloc greu să aleg să rămân la Rapid. Nu am crezut că microbul „Rapid” te poate atinge atât de mult, dar am simţit-o pe pielea mea. Este un sentiment unic atunci când suntem alături de fani şi cântăm cu ei, ni se face pielea de găină.”  - Eliza Buceschi, handbalistă CS Rapid Bucureşti.

„La Rapid am primit încrederea de care am avut nevoie, am înflorit şi am avut cel mai bun sezon al carierei mele” – Alexandra Badea, handbalistă CS Rapid Bucureşti.

„Am vrut să merg mai departe cu Rapid în primul rând pentru atmosfera care este în echipă, pentru că majoritatea fetelor vor rămâne şi în sezonul următor şi pentru ambiţiile care sunt aici. În plus, avem una dintre cele mai spectaculoase galerii, ne împing mereu de la spate, simţim energia lor la fiecare meci.” – Gabi Perianu, handbalistă CS Rapid Bucureşti.

„ Am fost în afara terenului o perioadă lungă, mă bucur să le revăd pe fete, să mă alătur echipei. Am ales să merg mai departe la Rapid, am avut încredere în echipă  şi m-a încântat mult dorinţa de performanţă. Mi-am propus să-mi recapăt musculatura pierdută, să slăbesc, să reintru în formă maximă până la debutul noului sezon”- Denisa Dedu, handbalistă CS Rapid Bucureşti.

Toate gândurile duc la ...Liga Campionilor!

Cu patru etape înainte de final Rapid este pe primul loc în Liga Florilor, având un punct faţă de urmăritoarea CSM Bucureşti.

„Trebuie să recunoaştem că la startul sezonului nu ne gândeam la locul 1, dar între primele cinci da. Din punctul în care suntem acum, se vede Liga Campionilor„ – Diana Ciucă, handbalistă CS Rapid Bucureşti.

„Am fost o surpriză pentru toată lumea, dar acum este presiune mai mare, încercăm să o transformăm în ceva benefic. Sunt momente în care ne permitem să visăm la titlul de campioane şi la Liga Campionilor, dar revenim rapid cu picioarele pe pământ pentru că vrem să luăm totul pas cu pas” - Alexandra Badea, handbalistă CS Rapid Bucureşti.

„Mai avem patru meciuri foarte importante, dacă va ieşi totul bine, în luna septembrie ne vom bucura de Liga Campionilor şi de ceea ce implică această competiţie. Am dat toate calculele peste cap, pe oricine ai fi întrebat la începutul sezonului nu ar fi zis că ajungem atât de departe. Suntem acum atât de aproape de titlu încât nu vrem să-i dăm drumul” - Eliza Buceschi, handbalistă CS Rapid Bucureşti.

„ În urmă cu şase ani când am venit la Rapid nu mă gândeam că voi ajunge să mă lupt pentru titlu şi un loc de Liga Campionilor” – Alexandra Trifan, handbalistă CS Rapid Bucureşti.

„E o mare presiune pe noi, vor urma patru finale grele, le vom lua treptat, dar sper ca după ultima etapă, de la Vâlcea, să fim fericiţi. Anul trecut am primit medalia de campioană, dar eram accidentată, în cârje am venit pe podium, anul acesta sper să primesc medalia de aur şi să fiu pe picioarele mele” – Gabi Perianu, CS Rapid Bucureşti.

Elevele lui Carlos Viver mai au de jucat patru meciuri până la finalul sezonului din Liga Florilor, cu Ştiinţa Bucureşti, acasă cu Bistriţa, acasă cu formaţia din Craiova şi în deplasare la SCM Rm. Vâlcea. Contracandidata CSM Bucureşti va juca împotriva celor de la Slatina, acasă cu Dacia Mioveni, afară la Zalău şi pe teren propriu cu Baia Mare.

Câştigă meciurile cu brăţări în şosete

Componentă a lotului naţional, Alexandra Badea mărturiseşte că nu se desparte nici în timpul meciurilor de talismanele ei norocoase.

„Sunt o jucătoare superstiţioasă, am la ambele picioare brăţări care îmi poartă noroc, le ţin sub şosete, nu mă deranjează, m-am obişnuit cu ele. La gât port un trifoi cu 4 foi” - Alexandra Badea, handbalistă CS Rapid Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!