Sărbători nefericite: De ce a fost nevoit să plece Eugen Neagoe de la Hermannstadt. Preşedintele clubului a spus tot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hermannstadt a încheiat 2019 cu o victorie, scor 1-0 cu Poli Iaşi, însă antrenorul sibienilor şi-a anunţat plecarea la interviul de după meci!

În fotbal, antrenorul nu e sigur de postul său nici măcar după un meci câştigat. Napoli s-a despărţit de Carlo Ancelotti, la 10 decembrie, imediat după calificarea echipei în optimile Ligii Campionilor, iar colaborarea dintre Eugen Neagoe şi Hermannstadt s-a încheiat, sâmbătă seară, după un meci câştigat!

„A fost ultimul meu joc aici. Decizia era deja luată. Am avut o discuţie cu cei din conducere, le-am spus ce vreau eu să facem din ianuarie. Ei mi-au spus că e foarte greu. Mi-am dorit doar ca echipa să fie mai puternică din ianuarie, dar se pare că nu se poate acest lucru. Cred că am făcut maxim, echipa e pe o poziţie bună în acest moment“, a spus Neagoe, după victoria cu Poli Iaşi.

Mai întâi, clubul a oficializat despărţirea de antrenor printr-un comunicat: „Conducerea A.F.C. Hermannstadt respectă decizia exprimată public de dl Eugen Neagoe. De asemenea, A.F.C. Hermannstadt respectă toată activitatea depusă de dumnealui şi de stafful domniei sale în folosul clubului. În perioada următoare, vom anunţa schimbările ce vor interveni în cadrul staffului şi numele unui viitor antrenor principal al echipei“.

Apoi, preşedintele Iuliu Mureşan a vorbit la Digi Sport şi a explicat ce voia să facă Eugen Neagoe în pauza de iarnă.

Ce a spus Iuliu Mureşan?

*Neagoe a cerut să plece 12 jucători şi să aducem în loc vreo opt, nouă, zece. Nu ştiu. I-am spus că nu se poate face acest lucru, cel puţin nu la Hermannstadt, nu acum. Cred că nici nu e cazul să facem aşa mişcări ample în lot. Sigur că ne gândim, la fel ca toate echipele, să aducem vreo trei-patru jucători, maximum cinci. Poate or să plece tot atâţia.

*Eu mereu am fost de principiul ca întâi să vină fotbalişti, să fim asiguraţi, abia apoi să plece jucători. Altfel, dai afară 10-12 jucători, iar când începe pregătirea, ai găsit doar unul sau doi. Şi atunci ce se-ntâmplă? Ar fi o greşeală de management pe care eu, la experienţa mea, nu pot s-o fac.

*Îmi pare rău de Eugen, discutăm de o lună cel puţin acest subiect. Îmi pare rău, îi doresc succes unde merge. Din păcate, în România nu poate să mai antreneze decât la Dinamo. Poate îşi ia o pauză, poate se duce în străinătate.

12 meciuri a adunat Eugen Neagoe la Hermannstadt, acolo unde a ajuns la 2 octombrie, înlocuindu-l pe Costel Enache. Bilanţul lui Neagoe: 3 victorii, 7 egaluri, 2 înfrângeri.   10 din 14 e locul ocupat, în acest moment, de Hermannstadt, echipa având 23 de puncte după 22 de meciuri. Sibienii se află la trei puncte de poziţia a 13-a, prima care retrogradează.  

Liga I, etapa a 22-a

Joi

Botoşani – Dinamo 1-0

Vineri

Astra – Clinceni 3-1

Gaz Metan – Viitorul 1-0

Sâmbătă

Hermannstadt – Poli Iaşi 1-0

Voluntari – CFR Cluj 0-4

Duminică

Sepsi – Chindia 16.45

FCSB – CS U Craiova 20.00

Liga I se va relua la data de 31 ianuarie, cu un meci în care se vor întâlni Craiova şi Gaz Metan.

Clasament, play-off, etapa a 22-a

1. CFR Cluj 44 de puncte

2. Astra 40p*

3. CS U Craiova 37p

4. FCSB 36p

5. Gaz Metan 36p

6. Viitorul 35p

*Astra a rămas fără 3 puncte şi se va adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate