Şantaj la Steaua: doi fotbalişti sunt forţaţi să-şi rezilieze contractele. Becali a anunţat ce vor păţi, dacă nu vor accepta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştenii au ratat titlul şi Cupa României, dar şi accederea în grupele competiţiilor europene. Drept urmare, pun la cale o remaniere masivă a lotului.

Iar după Marica şi Gebhart, conducerea vrea să se debaraseze şi de Tade şi Alcenat.

Asta în condiţiile în care, lunar, cei doi încasează împreună 40.000 de euro. Patronul Gigi Becali a avut o primă tentativă de a rezilia contractele lor, în iarnă. Cum a eşuat, francezul a fost trimis să se antreneze singur, în timp ce haitianul a fost împrumutat la Voluntari, club care s-a angajat să-i dea 70% din salariul de 18.000 de euro pe lună. Ulterior, Tade a revenit la prima echipă, deoarece Marica şi Bawab au avut probleme medicale.

Acum însă, Becali e hotărât şi a anunţat ce vor păţi cei doi fotbalişti, dacă vor insista să stea la Steaua, în condiţiile în care clubul nu mai are nevoie de ei.

„În acest caz, vor fi nevoiţi să se supună la ce am decis. Asta e, se vor duce la 7 dimineaţa în liceul Mircea Eliade să se antreneze“, a afirmat latifundiarul la Digi Sport.

Finanţatorul roş-albaştrilor a dezvăluit că Steaua e activă nu numai la capitolul plecărilor, ci vrea să şi aducă un jucător de la ACS Poli Timişoara: mijlocaşul defensiv, Ovidiu Popescu (22 de ani).

„M-am interesat de el acum câteva luni. Ştiu că acum e accidentat, dar l-am pus pe Meme să vadă dacă putem rezolva ceva“, a spus Becali.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi