Samir Nasri se întoarce la echipa naţională a Franţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbalistul francez, Samir Nasri, a fost convocat pentru meciul de miercuri al echipei Franţei care va juca împotriva selecţionatei Belgiei un meci amical.

Mijlocaşul Samir Nasri se întoarce la selecţionata cocoşului galic după o absenţă de aproape un an. Acesta insistat să-şi ceară scuze pentru comportamentul său din timpul Euro 2012, luni, la începutul conferinţei de presă a selecţionatei din Hexagon.

Ţin să-mi prezint scuzele încă o dată. Nu am avut un comportament exemplar, nu am gestionat bine situaţia. Îmi cer scuze şi sper că veţi înţelege dorinţa mea de nu vorbi despre trecut, pentru că vreau să mă concentrez asupra prezentului”, a declarat el reporterilor, citat de Le Figaro.

Mijlocaşul de la Manchester City ispăşit o suspendarea pentru trei meciuri, în urma comportamentului său de la Euro 2012.

Nasri a fost convocat în echipa Franţei în luna iulie pentru turneul din America de Sud, dar nu a putut evolua datorită unei accidentări. Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, l-a convocat pentru meciul amical de miercuri care va fi disputat contra Belgiei, la Bruxelles.

Comportamentul meu va fi urmărit de toată lumea. Ţine de mine să evoluez bine, de a demonstra că în jocul echipei nu sunt o problemă pentru ceilalţi jucători. Este un grup care s-a consolidat. Ţine de mine să mă integrez şi să fiu bun pe teren”, a adăugat jucătorul francez.

Jucătorului francez i-a fost teamă că nu va primi o doua şansă pentru echipa naţională. „Când eşti departe de a fi selecţionat timp de un, îţi pui întrebări. Prestaţia mea de la echipa de club nu îmi permitea să revin”, a continuat Samir Nastri.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată